PRIMA PROMISIUNE a premierului Dacian Cioloș

Publicat: 15 11. 2015, 15:17
Actualizat: 15 11. 2015, 20:12

Afirmațiile au fost făcute de Dacian Cioloș, duminică, după ce a anunțat componența Cabientului său, ca răspuns la întrebarea mass-media dacă este de acord cu majorarea de 10% a salariilor bugetarilor.

„Nu pot să spun acum, până când nu am o analiză a situației bugetului. Ceea ce pot să spun – am spus-o și partidelor – nu am intenția să vin și să tai din buget sau diferitele propuneri, decizii care au fost luate deja de Parlament. În schimb, nici nu vreau să pun în pericol credibilitatea României prin propunerea unui buget care să nu aibă suficientă consistență și soliditate. Deci, în măsura în care construcția bugetului o va permite, vreau să mergem cu acele măsuri care au fost decise de Parlament care au rolul de a îmbunătăți atât mediul economic, cât și nivelul de trai al salariaților”, a spus el.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, OUG prin care se măresc cu 25% salariile din sănătate, dar și cu 10% salariile tuturor bugetarilor, dacă nu au beneficiat anterior și de alte majorări, așa cum stabilește un amendament al PSD.