„Am răspuns întrebărilor puse de procuror, am clarificat aspectele care trebuie clarificate. În ce privește declarația primului ministru, voi da lămuriri cât de curând, a declarat ministrul Afacerilor Interne, după ce a dat declarații la Parchetul General în dosarul deschis după ce a găsit un microfon în locuință.
Miercuri seara, premierul Mihai Tudose a spus că dacă ministrul Carmen Dan își depune demisia o va accepta, motivând că nu poate munci cu un ministru care a mințit în legătură cu situația privind înlocuitorul șefului Poliției Române.
„Șeful Poliției a fost înlocuit. aveam o propunere. Am aflat că acel domn nu dorește și refuză, nu puteam să demit pe cineva și să las Poliția necondusă. Supărarea mea față de ministrul de Interne este următoarea. Am întrebat-o dacă e adevărat că refuză și mi-a spus că nu. La prânz l-am sunat pe domnul chestor (n.r.: Cătălin Ioniță) să îl întreb eu. Dialogul a fost cam așa: ‘Sunt premierul, doriți această funcție?’ și mi-a spus ‘Domnule premier, permiteți să raportez: M-am prezentat cu un raport la doamna ministru în care i-am spus că refuz, de atunci stau în antecameră, mi-a zis să aștept>. Dacă un ministru își permite să mă mintă, nu mai am ce să lucrez cu ea. Domnia și-a manisfestat intenția de luni și i-am spus că accept demisia dacă și-o dă. Dacă va fi lăsată și-o va da”, a declarat Mihai Tudose la Antena 3.
Premierul Mihai Tudose a amânat luarea unei decizii în legătură cu solicitarea de demitere a șefului Poliției Române și a avut miercuri o discuție cu acesta. Totodată, premierul a avut o discuție cu ministrul Carmen Dan imediat după ședința de Guvern.
În ceea ce privește audierea de joi, Carmen Dan își va susține plângerea depusă la Parchetul General care a deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu, după ce ministrul a găsit în casa sa un dispozitiv de ascultare ascuns într-o priză.
„Era un dispozitiv în perete. Nu era un dispozitiv la vedere pe care să îl poți vedea în mod normal. Am considerat că este un aspect care are atribuțiile și competența necesară. Am descoperit dispozitivul azi-după amiază, când am vrut să pun telefonul în priză. După-amiază. După ședința de Guvern. Dispozitivul nu era vizibil, consider că este o precizare importantă. La domiciliu este un spațiul meu privat. Este un dispozitiv funcțional”, a declarat Carmen Dan.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea a afirmat că dispozitivul de înregistrare provine, din primele informații, din zona privată, fiind vorba de un „dispozitiv ieftin, care poate fi cumpărat cu 200-300 lei de pe orice site”.