Prima REACȚIE a ministrului Dușa după TRAGEDIA din Ucraina: „Aveți dumneavoastră informații că a fost doborât?”
„Atât timp cât lucrurile sunt incerte, cred că trebuie cel puțin eu să fiu mai ponderat. Sigur că este un eveniment deosebit, de condamnat, faptul că și-au pierdut viața 250 de oameni, dar până o anchetă tehnică, care are și girul echidistanței, va stabili ce s-a întâmplat cu acel avion, eu, ca ministru al Apărării, nu aș face comentarii”, a spus ministrul Apărării, Mircea Dușa.
Întrebat dacă se impune o stare de alertă sau o ședință a CSAT, Mircea Dușa a spus că este vorba despre un zbor civil.
„Aveți dumneavoastră informații că a fost doborât? Mă feresc să fac asemenea afirmații până când o comisie de expertiză echidistantă va stabili cauzele catastrofei aviatice”, a ținut să precizeze Dușa, adăugând că nu se impune nici convocarea CSAT.
„E un zbor civil. Din câte știu, ieri, din informațiile date de presă, au fost doborâte și două avioane militare. Asta nu înseamnă că pentru un asemenea lucru este necesară o ședință CSAT. A fost un zbor civil, sigur că este un eveniment deosebit și numai o minte bolnavă poate să lanseze o rachetă către un avion. Dar nu avem certitudinea”, a afirmat ministrul Apărării.
Prăbușirea avionului malaysian care efectua zborul MH17 cu 298 de persoane la bord într-o zonă devastată de războiul civil din Ucraina provoca vineri consternarea comunității internaționale, Washingtonul îndemnând la o anchetă „fără obstacole”, experți americani avansând ipotea unui tir de rachetă, relatează AFP.