„PSD va merge înainte cu guvernarea țării și alături de noi vor veni toți cei din ALDE și Pro România care au curajul de a-și asuma acest proces, care înțeleg că fuga de responsabilitate și lașitatea nu vor duce niciodată România mai departe. Dincolo de obiectivele și calculele electorale ale unui grup restrâns, important este să nu dezamăgim cetățenii care ne-au dat votul și încrederea în 2016″, a scris Viorca Dăncilă, luni, pe Facebook.
Liderul PSD a mai spus că „Dacă unii dintre membrii ALDE nu înțeleg aceste lucruri, vor pierde iremediabil: în fața românilor, în fața colegilor de bună-credință care au fost sacrificați în numele unor interese mărunte, în fața celorlalte instituții ale statului român și în fața partenerilor noștri externi. PSD va asigura stabilitatea acestei guvernări. Dincolo de jocul politic al unora, este important ce se întâmplă cu destinul țării și ce credibilitate avem în plan extern”.
ALDE discută, la ora transmiterii acestei știri despre ieșirea de la guvernare și formarea unei alianțe cu Pro România. Surse politice au declarat, pentru Mediafax, că miniștrii ALDE vor demisiona din Guvern, marți.
Social-democrații se reunesc, luni, la 17.00, într-o ședință de urgență a Comitetului Executiv al partidului pentru a discuta pe marginea subiectului.