Prima pagină » Știri politice » Prima reacție din PNL după condamnarea la închisoare a lui Fenechiu

Prima reacție din PNL după condamnarea la închisoare a lui Fenechiu

Prima reacție din PNL după condamnarea la închisoare a lui Fenechiu
Liderul senatorilor PNL, Puiu Hașotti, s-a arătat extrem de surprins de decizia instanței de a-și menține conamnarea la cinci ani de închisoare pentru fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, spunând doar că "îi pare foarte rău pentru el".

Liderul senatorilor PNL, Puiu Hașotti, s-a arătat extrem de surprins de decizia instanței de a-și menține conamnarea la cinci ani de închisoare pentru fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, spunând doar că „îi pare foarte rău pentru el”.

„Pfoaa… Nu am nimic de spus, nu am nimic de comentat, nu am nimic de așteptat sau neașteptat. Doar că-mi pare foarte rău pentru el. Niciun cuvânt în plus”, a spus Hașotti, contactat de gândul.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Cluj și vicepreședinte PNL, Horea Uioreanu, a spus că PNL va avea de pierdut de pe urma acestei condamnări și că Fenechiu este un „băiat foarte capabil”.

„Mie îmi pare foarte rău, e un băiat foarte capabil, poate că multe care s-au spus despre el nu le merita. Nu comentez decizia instanței. PNL are de pierdut pentru că era deosebit de capabil, trecând peste imaginea lui care nu era tocmai cea mai bună”, a declarat Uioreanu pentru gândul.

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul de corupție cunoscut ca „Transformatorul”. De asemenea, aceeași pedeapsă a primit și fratele său, Lucian Fenechiu. Instanța a dispus, totodată, ca toți inculpații din dosar să plătească 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Arctica a avut cel mai cald an din 1900 și până în prezent, arată un raport NOAA