„Nu l-am văzut atât de vehement când s-a vorbit despre protocoalele secrete. Nu i-a cerut nimeni să medieze el relația dintre Guvern și BNR. Dacă vrei să ii mediator în numele poporului român nu o faci doar în ceea ce-ți convine. Președintele nu avea dreptul să atace partidul meu. Domnul președinte-mediator i-a ținut partea lui Kovesi, statului paralel, Nu are nicio logică, are agenda lui de campanie. Nu-și va da nimeni demisia”, a declarat Ștefănescu, într-o intervenție la Realitatea TV.
Președintele Klaus Iohannis i-a cerut, vineri, public demisia premierului Viorica Dăncilă, despre care a spus că nu face față poziției de prim-ministru. „Retrag încrederea doamnei Dăncilă. Nu face față poziției de prim-ministru al României și transformă guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. Solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcția de prim-ministru al României”, a spus președintele.
Șeful statului a criticat decizia premierului de a nu veni la discuțiile pe tema conflictului Guvern-PSD-BNR, dar și adoptarea în sedința executivului a memorandumului secret privind mutarea ambasadei României de la Tel-Aviv la Ierusalim.
Președintele a comentat că la depunerea jurământului Viorica Dăncilă și-a asumat respectarea „colaborării loiale în interesul României și al românilor”, însă „a preferat să execute ordinele venite de la partid”.
„Având în vedere acestea, eu retrag încrederea doamnei Dăncilă. După cum am spus, pe 29 ianuarie Guvernul a fost investit. Au trecut aproximativ 3 luni de atunci, 3 luni după care pot să trag o concluzie. Doamna Dăncilă nu face față poziției de Prim-ministru al României și transformă astfel guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. De aceea, solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcția de Prim-ministru al României” a spus Dăncilă.