Prima reacție din PSD după ce ministrul Justiției a cerut demiterea șefei DNA
„Tot ce a evocat ministrul Justiției și care noi de mult timp spunem și ați văzut și fapte și date concrete, se întâmplă de mulți ani de zile. Întâmplări sunt de peste 6-7 ani, începând cu protocoale încheiate ilegal, martori mincinoși, denunțători la comandă, cu bilețele date pentru a condamna anumiți oameni. Faptul că s-a cerut revocarea doamnei Kovesi este doar începutul, eu sper că în continuare se va cere și revocarea procurorului general care este la fel de culpabil, pentru că a acoperit-o în permanență în toți acești ani. Dânsul avea cunoștință despre ce se întâmplă n-a făcut absolut nimic, mă aștept ca aceste măsuri să nu se oprească doar la cererea de revocare a doamnei Kovesi”, a declarat deputatul Cătălin Rădulescu, la scurt timp după anunțul făcut de Tudorel Toader.
Rădulescu a făcut un apel și către Klaus Iohannis, despre care a spus că speră să accepte revocarea șefei DNA, pentru că toți oamenii trebuie să vadă ce se întâmplă în „acest stat polițienesc”: „Sper ca președintele României să înțeleagă că este vorbab despre drepturile omului și să accepte revocarea Laurei Codruța Kovesi. Eu cred că nu trebuie să ne oprim aici și împreună cu ministrul Justiției să continuăm și să le arătănm oamenilor toate abuzurile din toate parchetele DNA, pentru că veți vedea că vor apărea noi și noi informații referitoare la acest stat polițienesc”, a adăugat parlamentarul.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat declanșarea procedurii de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA, reținând în sarcina acesteia 20 de „acte și fapte de netolerat”. Printre acestea, Toader a menționat ancheta în cazul OUG 13, refuzul de a se prezenta la audierile din Parlament, precum și lipsa unei reacții adecvate în cazul presupuselor abuzuri de la DNA Ploiești.