Prima reacție din PSD după respingerea lui Sevil Shhaideh: ”Pare un început de criză, ne reunim în ședință”
Stănescu a afirmat că alianța PSD-ALDE se va reuni „în scurt timp” și va discuta „cu calm” pe marginea refuzului președintelui Klaus Iohannis de a o desemna ca premier pe Sevil Shhaideh.
„Toată lumea e surprinsă pentru că președintele n-a făcut desemnarea de premier pe care noi am propus-o. În scurt timp, ne vom întâlni într-un for al partidului și vom discuta cu calm subiectul acesta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Paul Stănescu.
Liderul social-democrat a opinat că mișcarea făcută de Iohannis poate echivala cu începutul unei crize politice în România.
„Este greu să mă exprim acum, dar așa pare la prima vedere, că este un început de criză. Dar, încă o dată, PSD va analiza cu calm aceste lucruri și, în scurt timp, va ieși cu un punct de vedere, după ce ne vom întâlni cu toții”, a mai spus Stănescu.