Prima reacție după ce Ponta și Antonescu au anunțat comasarea referendumului cu europarlamentarele vine de la EBA

Publicat: 13 01. 2014, 16:20
Actualizat: 29 07. 2014, 18:25

Inițiativa comasării referendumului pentru Constituție cu alegerile europarlamentare este o încercare de subminare a legitimității Parlamentului European, consideră Elena Băsescu. Într-un mesaj pe care europarlamentarul l-a postat pe contul său de Facebook, Elena Băsescu scrie că, în situația în care această propunere s-ar materializa, „întreaga logică a campaniei pentru Parlamentul European ar fi dată peste cap”. „În loc să discutăm despre locul României în Europa și ce putem face ca țara noastră să recupereze decalajele față de media UE, vom sfârși în același scandal specific politicii dâmbovițene promovate de Ponta și Antonescu”, scrie pe contul său Elena Băsescu.

Vă prezentăm mai jos postarea europarlamentarului român.

„Intenția comasării referendumului de modificare a Constituției cu alegerile europarlamentare reprezintă o nouă dovadă a lipsei de respect pe care o are #USL față de instituțiile #UE și drumul european al #României. Sunt convinsă că această idee va fi primită extrem de negativ la #Bruxelles și #Strasbourg, fiind o încercare de subminare a legitimității Parlamentului European.


Dacă această propunere s-ar materializa, întreaga logică a campaniei pentru #PE ar fi dată peste cap. În loc să discutăm despre locul României în #Europa și ce putem face ca țara noastră să recupereze decalajele față de media UE, vom sfârși în același scandal specific politicii dâmbovițene promovate de Ponta și Antonescu.