Primarul care vrea ca statul să decidă cine face copii „recidivează”: Am avut 4.000 de cetățeni care stăteau cu caii în blocuri / Sunt o problemă serioasă a României
Primarul orașului Târgu Mureș, Dorin Florea, spune că a încercat să ajute comunitatea de romi din oraș și crede că autoritățile trebuie să înceapă o discuție cu aceste categorii sociale care care „au înțeles prost ceea ce înseamnă sprijinul statului”.
„Am încercat toate metodele posible, făcându-le case, drumuri, creând toate condițiile acestei comunități ca să îi inser social, într-un dialog extraordinar de corect până la un moment dat. Și mi-am dat seama că o categorie importantă ignoră absolut orice ajutor care îi este dat, interesează doar banul, nu îi interesează locul de muncă. (…) Trebuie început un dialog serios cu aceste categorii care au înțeles prost ceea ce înseamnă sprijinul statului. Este discriminat omul care muncește de dimineața de la 6 până seara, are copii, strânge din dinți, față de unul care nu muncește nimic și așteaptă alocația, aia e discriminare”, a declarat Dorin Florea, la Digi 24.
Edilul spune însă că în Târgu Mureș, oraș în care se găsește una dintre cele mai mari comunități de romi din țară, a reușit să salveze o mare parte dintre aceștia.
„Am avut cel puțin vreo 4.000 de cetățeni care stăteau cu caii în blocuri. Am luat un oraș, vă arăt fotografiile și documentele, în care Evul Mediu era puțin spus în cartierele în care stăteau țiganii. Comunitatea de țigani de pe timpul lui Cuza până în ziua de astăzi pur și simplu a fost ignorată, bătaie de joc și totdeauna s-a trecut la periferia societății. Am pus la punct toate acestea, și cartiere, vă arăt locuri în care oamenii s-au salvat, vă arăt grădinița care am făcut-o și mașina cu care duc câte 90 de copii în fiecare dimineață și le țin cursuri, le fac educație, îi spăl și le dau de mâncare. Sunt mulțumiți și părinții lor. S-au salvat o mare parte”, a mai spus edilul.
Dorin Florea refuză să îi numească pe romi astfel. „Țigani, așa se numesc, să terminăm o dată cu ipocrizia, eu le spun exact cum sunt nominalizați, nu e niciun sens peiorativ, este un sens absolut normal, exact cum se spune chinez, iugoslav, român și așa mai departe”, a mai declarat primarul.
Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, este așteptat în 21 ianuarie la sediul CNCD pentru a fi audiat, a precizat, pentru MEDIAFAX, președintele instituției, Csaba Asztalos. Edilul riscă o amendă cuprinsă între 2.000 și 100.000 de lei.
Dorin Florea a scris luni pe Facebook că populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii și formării unui copil este uriașă. El propune astfel introducerea unor anchete sociale obligatorii pentru cuplurile care vor să aibă copii.
Ulterior, Dorin Florea a venit cu explicații. El a afirmat pentru MEDIAFAX că propunerea vizând anchetele sociale în cazul femeilor din categorii defavorizate care nasc nu înseamnă rasism, ci responsabilitate, avertizând că România se confruntă cu o „bombă socială” care „va exploda”. Edilul a mai precizat că nu îl sperie CNCD.
Foto: Dorin Florea / Facebook