Clotilde Armand, reclamată la parchet pentru că ar menține-o ilegal în funcție pe arhitecta-șefă. Edilul Sectorului 1 și-ar fi delegat ilegal și unele atribuții către viceprimarul Păiuși (DOCUMENTE EXCLUSIVE)
Alexandru Pânișoară, președintele Asociației pentru Dreptul Urbanismului, a depus luni plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și sesizare la Prefectul Capitalei împotriva primarului Clotilde Armand, pe motiv că și-a delegat ilegal unele atribuții către viceprimarul Oliver Păiuși, dar și pentru că o menține ilegal în funcție pe arhitecta-șefă Bianca Buzdugan.
Sesizările vin după ce, în urmă cu o săptămână, Clotilde Armand anunța că face plângere penală împotriva ministrului liberal al Cercetării, Sebastian Burduja, dar şi a lui Alexandru Pânișoară, pe care îi acuză că ar fi făcut presiuni pentru schimbarea arhitectului-șef al Sectorului 1.
În sesizarea depusă la Prefectură, președintele Asociației pentru Dreptul Urbanismului susține că edilul Clotilde Armand nu avea legal dreptul să delege atribuțiile în urbanism și construcții către viceprimarul Oliver Păiuși, care îi este și coleg de partid, întrucât acestea sunt atribuții exclusiv ale primarului.
”Întrucât, prin dispozițiile Legii nr. 350/2001 și ale Legii nr. 50/1991, nu se prevede posibilitatea delegării de către Primar a atribuțiilor în materie, acestea fiind exclusiv în sarcina sa, Dispoziția prin care Primarul Sectorului 1, Doamna Clotilde Armand, a delegat atribuțiile sale în urbanism și construcții Viceprimarului Sectorului 1, Domnului Oliver Păiuși, este nelegală” se arată în sesizare făcută la Prefectura Capitalei.
Plângere penală pentru menținerea în funcție a arhitectei-șefe a Sectorului 1
În aceeași zi, Alexandru Pânișoară a făcut și plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în care o acuză pe Clotilde Armand că o menține ilegal în funcție pe arhitecta-șefă Bianca Buzdugan. Acuzațiile aduse primarului Clotilde Armand sunt de uzurpare de calități oficiale, abuz și neglijență în serviciu.
În plângerea penală se arată că arhitecta-șefă a Sectorului 1 este ținută în funcție, prin decizie a primarului, deși nu ar fi promovat concursul pentru ocuparea postului, organizat în martie 2021. Decizia de menținere în funcție ar fi fost reînnoită de două ori de atunci, din iulie până în decembrie 2021 și apoi până în iunie 2022, situație care contravine legii, susține Pânișoară.
”În Primăria Sectorului 1, Primarul Clotilde Armand și-a delegat atribuțiile în urbanism și construcții Viceprimarului Oliver Păiuși, încă de la începutul anului trecut. Este important să înțelegem că, deși Primarul își poate delega atribuțiile, există și excepții de la regulă. De exemplu, conform legilor în vigoare, atribuțiile legate de urbanism și construcții trebuie îndeplinite exclusiv de Primar. Astfel, exercitarea acestora de o altă persoană decât Primarul constituie infracțiunea de uzurpare de calități oficiale.
Nu este foarte clar de ce Clotilde Armand preferă să procedeze astfel, dar ceea ce știm cu siguranță este că se află în afara legii și conduita acesteia perturbă grav funcționarea administrației publice. Din acest motiv am făcut plângere penală și am sesizat Prefectul Municipiului București”, a scris Alexandru Pânișoară pe Facebook.
Președintele Asociației pentru Dreptul Urbanismului mai spune că, potrivit Codului administrativ, funcţia poate fi ocupată pentru maximum 6 luni prin numire.