Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, reales președinte al PDL Alba
Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a fost reales, sâmbătă, președinte al PDL Alba, el fiind, de altfel, singurul candidat înscris pentru funcția de președinte al filialei județene, pe care o conduce de aproape 20 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit rezultatelor anunțate de PDL Alba, Mircea Hava a câștigat un nou mandat de președinte al PDL Alba după ce a obținut 658 de voturi „pentru” și 21 „împotrivă”.
Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a fost ales într-una din cele două funcții de prim-vicepreședinte, cu 661 de voturi „pentru” și 9 voturi „împotrivă”, iar consilierul județean Marius Hațegan a fost ales secretar general.
Printre cei aleși în noua conducere a PDL Alba se află și primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar, și fostul secretar de stat în Ministerul Educației Oana Badea, ambii fiind aleși în funcția de vicepreședinte.
Aproximativ 700 de membri PDL, delegați ai organizațiilor locale ale partidului din județul Alba, au participat, sâmbătă, la Alba Iulia, la Conferința Județeană în care a fost aleasă noua conducere a filialei.
Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a fost singurul candidat înscris pentru funcția de președinte al PDL Alba, filială pe care o conduce de aproape 20 de ani. Mircea Hava este în prezent la al cincilea mandat de primar al municipiului Alba Iulia. Din anul 1994, el a condus filiala PD Alba, iar apoi PDL Alba. În prezent, Hava este și vicepreședinte al PDL la nivel național.