PRIMARUL din MĂGURELE a fost reținut pentru luare de MITĂ

Publicat: 07 06. 2012, 17:54
Actualizat: 07 06. 2012, 17:54

Primarul orașului Măgurele a fost prins în flagrant în timp ce lua 3.000 de lei mită, el fiind reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov cu doar trei zile înaintea alegerilor locale.

La acțiune au participat și ofițerii Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne. Primarul ceruse mită 3.000 de lei unui locuitor din Măgurele, acesta denunțându-l.

Surse judiciare au declarat pentru gândul că primarul Dumitru Ruse a fost prins, în urmă cu puțin timp, în biroul său, în timp ce primea mită 1.500 de lei. Înțelegerea cu cetățeanul care l-a denunțat a fost ca jumătate din bani să fie dați înainte și jumătate după faptă.

Primarul i-a cerut 3.000 de lei cetățeanului respectiv pentru că acesta avea de depozitat o cantitate mai mare de resturi și moloz de la construcții, care ar fi depășit cantitatea legală.

La ora publicării acestei știri, primarul din Măgurele se află încă în biroul său, împreună cu anchetatorii. El va fi cel mai probabil reținut de procurorii ilfoveni, urmând să fie acuzat de luare de mită.

Ruse Dumitru a fost ales în 2008, din partea PDL, pentru un mandat în fruntea orașului Măgurele din județul Ilfov. Anul acesta, pe 1 mai, primarul a trecut la PSD.

UPDATE 16.00 Primarul Dumitru Ruse a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru 24 de ore.

Persoana de la care primarul orașului Măgurele, Dumitru Ruse, ceruse 3.000 de lei vroia să arunce pe terenul primăriei o sută de mașini cu deșeuri de construcții, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Ilfov, Gabriela Spirea.

Dumitru Ruse a fost prins în flagrant delict în timp ce primea 1.500 de lei din 3.000 de lei ceruți de la o persoană pentru a-i pemite să arunce pe terenul Primăriei Măgurele deșeuri rezultate de la o clădire demolată, a spus Gabriela Spirea.