Primarul din Slatina, DEMISIE de la conducerea PSD Slatina după ce a pierdut alegerile

Publicat: 19 06. 2024, 18:44
Actualizat: 19 06. 2024, 19:18

În cadrul ședinței PSD Slatina, Emil Moț și Emil Popa și-au prezentat demisiile din funcțiile de Președinte, respectiv Secretar Executiv ai organizației municipale.

De asemenea, și vicepreședinții organizației municipale au renunțat la funcțiile lor. Acest gest de onoare survine în lumina ultimelor rezultate politice înregistrate la alegerile locale.

Interimatul va fi asigurat de deputatul Marius Iancu, în calitate de președinte, în echipă cu subprefectul Cosmin Floreanu, în calitate de secretar executiv.

„Slatina are nevoie de oameni asumați, care pot transpune în realitate așteptările politice și pot forma viitoarea echipă câștigătoare.

Este esențial ca noua conducere să aducă un suflu nou și strategii de guvernare locală, care să corespundă cu viziunea social-democrată.

De asemenea, implicarea activă a comunității și transparența decizională vor fi prioritare pentru a recâștiga încrederea cetățenilor”, se arată intr- un comunicat al PSD Olt.