Primarul general Gabriela Firea acuză ÎNȚELEGERI OCULTE între Liviu Dragnea și Traian Băsescu. Voucherul de 500 de lei pentru navetiștii din Ilfov A PICAT la vot
Primarul general Gabriela Firea reia acuzațiile împotriva șefului său de partid Liviu Dragnea, pe care îl acuză că s-ar fi înțeles cu Traian Băsescu și au cerut consilierilor municipali să boicoteze proiectele Primăriei Capitalei.
„Este normal să nu fii într-o stare formidabilă, în momentul în care, înainte de ședință, ți se spune din partea unor consilieri generali că ei consideră proiectele propuse de mine foarte bune pentru bucureșteni, dar că nu pot să voteze pentru că sunt niște înțelegeri politice la nivel înalt și că sunt prea multi pentru aceste jocuri de culise,” a declarat Firea la Antena 3. „Astăzi au venit și au spus este înțelegere la nivel înalt, presupun ei, consilierii, între domnul Băsescu și domnul Dragnea, astfel încât să nu mai fie sprijinită alianța noastră, PSD-ALDE, cu un vot-două necesare, astfel încât toate proiectele să cadă.”
Gabriela Firea a aflat că anumiți consilieri generali s-au întâlnit cu Liviu Dragnea, pentru a discuta despre situația din Consiliul General al Municipiului București și l-a avertizat printr-un mesaj pe președintele PSD că știe despre intrigile din culise.
„I-am transmis aseară domnului Dragnea faptul că am luat la cunoștință că au fost chemați câțiva consilieri generali PSD la domnia sa, în ideea că pe viitor să nu mai voteze în grupul PSD-ALDE, astfel încât primarul general să rămână fără majoritate,” afirmă Firea. „Am fost informată de câțiva consilieri generali că au fost chemați la domnul Dragnea și s-a discutat despre situația din Consiliul General și despre posibilitatea ca unii dintre ei – poate au nemulțumiri sau poate doresc funcții – să nu mai voteze.(…) I-am dat un mesaj și mi-a răspuns. Eu i-am dat mesaj că am aflat că s-au întâlnit consilieri generali cu domnia sa. Dumnealui a răspuns că nu s-a întâlnit cu acei consilieri generali. Să dea Dumnezeu să nu fie așa!”
Un consilier PSD a lipsit și voucherul pentru navetiști a fost respins
Totuși, se pare că Firea a avut dreptate. Consiliul General al Municipiului București a respins, joi, mai multe proiecte aflate pe ordinea de zi, între care rectificarea bugetară și voucherul pentru folosirea în comun a unui autoturism proprietate personală.
Proiectul presupunea ca Primăria Capitalei să deconteze combustibilul folosit de locuitorii din zona limitrofă a Bucureștiului, până la valoarea de 500 de lei lunar, dacă mai multe persoane folosesc în comun un autoturism proprietate personală pentru deplasarea către București. Controversatul proiect avea nevoie de 28 de voturi, însă a primit doar 27, pentru că un consilier PSD a lipsit de la ședință.
Înainte de vot, consilierul PNL Cătălin Deaconescu a luat cuvântul și a poreclit-o pe Firea „primarul voucher”.
„Dacă alți primari au rămas în amintirea bucureștenilor ca cel ce aduna câini sau cel care punea borduri, dumneavoastră o să rămâneți în amintire ca primarul voucher,” a declarat Deaconescu, dar primarul general nu s-a lăsat intimidată.
„Eu mă bucur și sunt mândră de această titulatură. Eu le-am promis bucureștenilor că voi face ceva concret cu bugetul local. La ce voucher vreți să renunțăm domnule consilier, la cel pentru copiii cu dizabilități?” a întrebat Firea, care a promis că va introduce din nou proiectul pe ordinea de zi a unei viitoare ședințe a CGMB.
Primăria Capitalei vrea serviciu de car-sharing cu autoturisme ecologice
În susținerea proiectului de joi, Gabriela Firea – care locuiește ea insăși în orașul Voluntari și face naveta zilnic la București – a povestit că a observat că majoritatea șoferilor care conduc spre Capitală sunt singuri în mașină și a explicat că inițiative similare au fost luate și în alte orașe europene.
„Primul proiect pe care vi-l supun atenției se referă la câteva măsuri pe care le-au luat și alte capitale europene și cred că sunteți în asentiment că trebuie să preluăm și noi aceste idei. Cred că problema traficului nu trebuie să aibă culoare politică și trebuie să avem consens și un subiect comun în perspectivă politică,” a spus Firea în ședința Consiliului General.
„Potrivit statisticilor Poliției Rutiere, peste 80 la sută dintre cazuri au o singură persoană în mașină. Prin parteneriate voluntare între prieteni, vecini, să cadă de acord asupra acestui transport și să reducă astfel poluarea și numărul de mașini. În loc de 100 de mașini, dacă în loc de o persoană în mașină vor fi patru, vor veni 25 de mașini. Ajută și la decongestionarea traficului și rezolvarea parțială a poluării. Părinții care merg dimineața cu copiii la școală, dacă semnează împreună aceste acorduri pentru ca un părinte să transporte trei-patru copii și face și dovada înțelegerii cu celelalte persoane, va beneficia de voucher.” a spus Gabriela Firea.
Primăria Capitalei va propune și înființarea unui sistem municipal de car-sharing, dotat cu autoturisme ecologice-electrice sau hibrid, care să poată fi folosit de către cetățeni pentru deplasarea în Capitală, înființarea unui serviciu municipal de transport dotat cu microbuze școlare care să faciliteze transportul elevilor din ciclul primar și secundar pe teritoriul Bucureștiului, precum și înființarea unui sistem municipal de bike-sharing, dotat cu biciclete electrice, care să poată fi folosit de cetățeni pentru deplasarea în oraș.
Potrivit raportului de specialitate inclus în proiect, la sfârșitul anului trecut, în România existau aproape 6 milioane de autoturisme, dintre care 17,6% sunt în București, iar 2.21% în Ilfov. În perioada 2014-2017, numărul de mașini înmatriculate în această regiune a crescut, în special în Ilfov. Traficul din Capitală s-ar reduce cu 25% dacă administrația locală va include serviciile de car-sharing, car-pooling și bike-sharing în planurile de mobilitate urmană. Deși în proiect se precizează că sumele necesare implementării acestui program vor fi suportate de la bugetul local al Primăriei Capitalei, nu este specificat și un impact bugetar exact.
Madridul interzice automobilele în centru
În replică la inițiativa primarului general, organizațiile de mediu care susțin eliberarea Bucureștiului de mașini au atras atenția asupra măsurilor pe care le pregătește Consiliul Municipal din Madrid, care prevăd restricții majore de viteză pentru autovehicule și chiar interzicerea acestora în centrul capitalei spaniole.
Miercuri, consilierul municipal Nicușor Dan atrăgea atenția că Primăria Municipiului București nu a fost în stare să atragă în primele 9 luni ale acestui an decât 8% din banii europeni prognozați.
Nicușor Dan revine joi cu un alt mesaj pe Facebook, în care exemplifică felul în care banii bucureștenilor sunt sifonați prin tot felul de fundații și asociații la fel de inutile pe cât de pompos le sună titlurile.