Prima pagină » Știri politice » Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, amendat cu 5.000 de lei, în scandalul legat de arborarea drapelului național

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, amendat cu 5.000 de lei, în scandalul legat de arborarea drapelului național

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, amendat cu 5.000 de lei, în scandalul legat de arborarea drapelului național
Detalii în articol

„Ca urmare a refuzului primarului municipiului Sfântu Gheorghe de a da curs solicitării instituției noastre, cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, respectiv de arborare a Drapelului României împreună cu Drapelul Ungariei, în data de 14.03.2018 primarul municipiului Sfântu Gheorghe a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5000 lei”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Prefectura Covasna.

Potrivit sursei citate, drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite cu respectarea legii.

Marți, pe rețelele de socializare, mai multe persoane au sesizat că autoritățile au arborat pe verticală steaguri cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, ceea ce face să semene izbitor cu drapelul Italiei.

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a transmis, marți, într-un comunicat de presă, că simbolurile nu sunt steaguri, ci panglici. Totodată, citând o declarație a dr. Szekeres Attila, heraldic al orașului Sfântu Gheorghe, președintele Asociației de Heraldică și Vexilologie din Transilvania, membru al Comisiei Naționale de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române, Primăria arăta că ordinea culorilor de pe simbolurile maghiare este potrivită: „Aceasta nu este un steag! Nici drapel! Aceasta este o panglică de culori naționale ungurești. Ordinea e potrivită, deoarece dacă pe stâlp le întoarcem în sus, prezintă compoziția steagului național maghiar: roșu-alb-verde. Repet, aceasta nu este nici steag, nici drapel”.

Prefectura Covasna ceruse Primăriei Sfântu Gheorghe să amplaseze steaguri ale României lângă cele ale Ungariei.

În replică, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a transmis că drapelul Ungariei va fi arborat lângă steagul României numai în 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la vizita invitatului special și vorbitorului de onoare dr. Lázár János, ministru, Șef al Cabinetului prim-ministrului Ungariei.

„În momentul de față, pregătindu-se de comemorarea festivă în cinstea aniversării a 170 de ani de la Revoluția și Lupta de Independență din 1848-1849, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a decorat centrul orașului cu panglici de culori naționale ungurești, piața Libertății cu drapel național unguresc, și câteva străzi cu cocarde. Niciunul dintre aceste simboluri nu este drapelul oficial al Ungariei, drapelul național unguresc nefiind același lucru cu drapelul Ungariei”, se arăta în comunicatul Primăriei.

De asemenea, Primăria Sfântu Gheorghe susține că a amplasat panglicile conform unei hotărâri a Guvernului, care precizează că minoritățile etnice pot folosi la acțiunile specifice și însemnele proprii.

Autor