Primiți cu Reforma? Dragnea și Ponta le explică baronilor locali „SCHIMBAREA” cu poza lui Iohannis în mână și cu mesaje „primite din afara țării”
După pierderea alegerilor prezidențiale, tandemul Ponta – Dragnea a anunțat o serie de măsuri de reformare a PSD care să ajute partidul să câștige viitoarele competiții electorale. Privite cu multă suspiciune în partid, existând contestări puternice, măsurile „de reformă” ar urma să fie adoptate la Congresul partidului din primăvara lui 2015.
Separarea funcțiilor administrative de cele politice, în sensul că șeful unui Consiliu județean nu poate ocupa concomitent și funcția de președinte al unei organizații județene a PSD, limitarea mandatelor aleșilor locali și a parlamentarilor la doar două mandate se numără printre propunerile de reformă susținute de Ponta și Dragnea.
Reacția din teritoriu nu a fost pe placul liderilor de la București. Marian Oprișan – președintele UNCJR și Paul Stănescu – președinte CJ Olt au transmis în Kiseleff că dacă se dorește reformă principiul trebuie să se aplice de sus până jos și Dragnea și Ponta ar trebui să aleagă și ei între funcțiile de la partid și cele de la Palatul Victoria. Dragnea a încercat să explice cum separarea funcțiilor politice trebuie asumată doar în teritoriu pentru că șefii locali ar acumula prea multă putere. Victor Ponta a reacționat diferit, spunând că un principiu se aplică de sus până jos, „fără excepții”.
Problema a fost pentru Dragnea și Ponta cum să le explice primarilor și parlamentarilor că trebuie să renunțe și la puterea politică, dar să fie de acord și cu reducerea mandatelor la două.
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a convocat mai mulți lideri din teritoriu pentru a le explica despre ce e vorba în „reforma” propusă. La întâlnirea de la Ministerul Dezvoltării, Liviu Dragnea le-a spus șefilor de CJ-uri, dar și șefilor de organizații că era nevoie de acest plan de reformă în PSD, în caz contrar, PSD ar fi fost surprins de măsuri similar propuse de președintele nou ales, Klaus Iohannis, pentru întreaga clasă politică.
După sperietoarea Iohannis, Dragnea a apelat și la factorul extern pentru a-și convinge colegii că nu trebuie să se opună reformei începută în partid. Președintele executiv a citat iar din surse externe, dar nu a precizat de unde informațiile.
Când șefii din teritoriu i-au cerut mai multe detalii despre cerințele venite din afara țării, Dragnea le-a reproșat: „Nu aveți încredere în mine?”, au declarat pentru gândul surse participante la întâlnire. Dragnea nu este la prima explicație în partid când invocă factorul extern. Marian Vanghelie a relatat că în prima ședința Comitetului Executiv al PSD, Dragnea a spus că s-au pierdut alegerilor din cauza americanilor și a Facebook-ului. Președintele PSD a contrazis informația și a trimis și o scrisoare ambasadei SUA pentru a lămuri situația.
La câteva ore după Dragnea, premierul Victor Ponta, în ședința Comitetului Executiv, dar și la întâlnirea cu grupurile parlamentare ale PSD, a vorbit despre reforma în partid. Și el a invocat numele președintelui nou ales, Klaus Iohannis.
În fața deputaților și senatorilor PSD, Ponta a spus că nu are rost să se plângă de reducerea numărului de mandate pentru că oricum cu această idee urma să vină Klaus Iohannis și atunci nu se mai puteau opune. Astfel, a părut că inițiativa clasei politice aparține PSD.