Primul articol din noul Cod penal, care a fost abrogat
Camera Deputaților a abrogat articolul 276 din noul Cod penal, referitor la declarațiile nereale ale unei persoane, făcute în timpul unei proceduri judiciare în curs, referitoare la săvârșirea de către un magistrat a unei infracțiuni, cu 285 de voturi „pentru”, nouă „împotrivă” și 35 de abțineri. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Este primul articol abrogat de la intrarea în vigoare a noului Cod penal, Senatul abrogând articolul 276 la doar patru zile de la intrarea în vigoare.
Propunerea de abrogare a articolului care a fost acuzat că ar duce la presiuni asupra justiției a fost inițiată de PNL, în luna octombrie, președintele Crin Antonescu fiind primul semnatar.
Potrivit inițiativei liberalilor, se prevede abrogarea din Codul Penal a articolului care instituia sancțiuni pentru criticile aduse magistraților pe durata unei proceduri judiciare. Semnatarii propunerii legislative susțin că articolul 276 din Codul Penal a trebuit abrogat pentru a se elimina „orice suspiciune de îngrădire a libertății presei”. Pentru abrogarea acestui articol s-a pronunțat și premierul Victor Ponta.
Art. 276: „Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declarații publice nereale referitoare la săvârșirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracțiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influența sau intimida, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.