Primul membru al coaliției PSD-ALDE-UDMR care respinge suspendarea lui Iohannis: ”Nu a încălcat Constituția”

Publicat: 28 12. 2016, 11:34
Actualizat: 28 12. 2016, 21:37

„Constituția permite președintelui să decidă dacă acceptă sau dacă nu acceptă o nominalizare și din acest punct de vedere prea multe comentarii nu trebuie să facem. Singura observație – dacă era și argumentată această respingere cu câteva propoziții, să știm de ce a fost respinsă nominalizarea domnei Sevil Shhaideh, poate era mai bine. Dar, din punct de vedere constituțional, președintele nu a greșit, nu a încălcat nicio literă, niciun articol din Constituția în vigoare”, a spus Kelemen.

Întrebat dacă varianta suspendării lui Iohannis, prezentată de liderii coaliției PSD-ALDe, este nepotrivită, Kelemen a răspuns: „Nu există niciun articol constituțional pe care se poate construi o inițiativă de suspendare a președintelui „.

„Eu nu văd acel articol care ar fi fost încălcat de președintle Iohannis. Deci suspendarea, din punctul nostru de vedere, nu este fezabilă și nici nu am susține un astfel de demers fiiindcă nu a încălcat Constituția. Ne place sau nu ne place decizia președintelui, dar nu poți să mergi pe suspedare dacă nu ai argumente constituționale. Și aici argumente constituționale nu există”, a mai spus președintele UDMR.

Pe de altă parte, președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat miercuri că este convins că alianța PSD-ALDE va înainta altă propunere de premier, într-un interval de timp rezonabil, având în vedere că șeful statului a recunoscut că PSD-ALDE dețin majoritatea parlamentară.

„Eu sunt convins că alianța de guvernare PSD-ALDE, într-un timp foarte rezonabil, va înainta altă propunere, fiindcă președintele a recunoscut majoritatea, nu a cerut propunere nici de la PNL, nici de la USR, nici de la UDMR, nici de la PMP, cu toate că PMP are propunere”, a spus Kelemen.