Primul politician din România care reacționează după victoria lui Andrei Năstase la Chișinău
„PNL salută victoria remarcabilă înregistrată astăzi de Andrei Năstase, reprezentant al forțelor pro-europene din Republica Moldova, în alegerile pentru primăria Chișinău. Partenerul nostru și al Partidului Popular European a reușit, alături de Maia Sandu, să obțină sprijinul cetățenilor Chișinăului și să deschidă drumul pentru victoria forțelor pro-europene în următoarele alegerile parlamentare din toamna acestui an. Totodată, trebuie să precizăm faptul că Vladimir Plahotniuc și guvernul său marionetă, girat de Partidul Social Democrat, au făcut tot posibilul să împiedice victoria lui Andrei Năstase, susținându-l pe candidatul socialiștilor filoruși, Ion Ceban”, a transmis duminică seară, președintele PNL Ludovic Orban, într-un comunicat de presă.
Liderul liberal a adăugat că partidul pe care îl conduce va continua să militeze și să înlesnească aproprierea partidelor proeuropene din Republica Moldova de alte formațiuni politice, precum Partidul Popular European (PPE), familie din care face parte și PNL.
„Partidul Național Liberal va susține prin toate mijloacele parteneriatul încheiat cu forțele proeuropene din Republica Moldova, respectiv cu Partidul Acțiune și Solidaritate, Platforma Dreptate și Adevăr și Partidul Liberal Democrat din Moldova, formațiuni afiliate PPE. Am fost onorați de prezența recentă a lui Andrei Năstase la aniversarea a 143 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal și ne-a făcut plăcere să ne deplasăm cu o delegație a PNL la Chișinău pentru a ne exprima susținerea pentru candidatura domniei sale”, a completat Orban.
Andrei Năstase, din partea formațiunii proeuropene Platforma Demnitate și Adevăr, a fost ales în funcția de primar al Chișinăului, obținând 52,49% din sufragii, arată rezultatele parțiale după numărarea a aproape 50% din voturi, transmite Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova.
Scrutinul anticipat a fost organizat după ce Dorin Chirtoaca, din partea Partidului Liberal (proeuropean), a demisionat din funcția de primar al orașului pe fondul anchetării sale într-un dosar de corupție, despre care fostul primar susține că este motivat politic.
Rata de participare a fost de 39,12%, mai mare cu aproape 4% față de primul tur de scrutin din 20 mai.