PRIMUL sondaj înainte de alegeri. Scorul categoric al PSD și surpriza de pe locul doi
Dacă mâine ar avea loc alegeri parlamentare, 40% dintre români ar pune ștampila pe lista PSD-ului, arată rezultatele studiului realizat de Kantar-TNS la comanda USR, publicate miercuri. Acest lucru înseamnă că social-democrații pornesc cu prima șansă în cursa pentru mandatele de senator și deputat și au cele mai mari șanse să formeze viitorul Guvern, deci, implicit, să desemneze și viitorul prim ministru al României, alături de ALDE, care, potrivit cifrelor publicate, ar obține 7% din sufragii.
„Vestea proastă este că PSD-ul are 40% și, Doamne ferește, dacă rămâne aceeași prezență la vot, pentru că acest sondaj este făcut pe o prezență la vot conservatoare, scăzută, dacă oamenii nu se mobilizează și nu vin la vot o să avem un guvern de penali PSD+ALDE” , a comentat candidatul USR la Camera Deputaților, Cristian Ghinea, scorul calculat pentru PSD.
Surpriza vine, însă, de pe poziția a doua, acolo unde nu se află PNL, așa cum toată lumea s-ar fi așteptat ținând cont de postura sa de partid „cu tradiție”. Conform rezultatelor publicate, USR vine tare din urmă și a reușit să se claseze pe locul secund în preferințele alegătorilor, cu 19%, și să-i devanseze pe liberalii care ar primi 18% din sufragii.
„Vestea foarte bună este că USR este pe creștere, că sunt foarte mulți oameni care rezoneană la mesajul de schimbare și la ideea de partid nou, cu oameni noi care n-au mai făcut politică și sunt profesioniști, fiecare pe domeniu său”, a declarat fostul ministru al Fondurilor Europene și candidatul USR la Camera Deputaților, Cristian Ghinea, la Interviurile Gândul.
Candidatul USR la Camera Deputaților, Cristian Ghinea, arată că, în ciuda faptului că PSD domină clar clasamentul, USR va fi, de fapt, surpriza acestui scrutin, și declară că nu este deloc surprins de rezultatele studiului TNS: „Am spus-o, USR va fi surpriza acestor alegeri. Deci pentru mine nu este o surpriză acest sondaj decât prin amplitudinea acestui scor legat de cel al celorlaltor partide”, a spus Ghinea miercuri, la Interviurile Gândul.
Dintre celelalte partide care depun liste la alegerile parlamentare din 11 decembrie doar ALDE și PMP ar reuși să depășească pragul electoral de 5%, necesar pentru intrarea în Parlament, ambele obținând în sondajul TNS 7%. Pe pozițiile următoare se situează UDMR și PRU (ambele cu 3%) și Partidul Alianța Noastră (2%).
Studiul a fost realizat de Kantar-TNS la comanda USR, în perioada 11-21 noiembrie 2016, prin metoda interviurilor telefonice aplicată pentru un eșantion de 1003 persoane și are o marjă de eroare de +/- 3,1%.