„Primul STUDENT din familie” / MIPE aprobă 68 de proiecte pentru sprijinirea accesului la educație al tinerilor din medii defavorizate

Publicat: 20 09. 2024, 12:20
Actualizat: 20 09. 2024, 12:22

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță vineri aprobarea a 68 de proiecte în cadrul apelului „Primul student din familie”, finanțat prin Programul Educație și Ocupare, cu o valoare totală de peste 104 milioane euro. Dintre acestea, 66 de proiecte sunt destinate regiunilor mai puțin dezvoltate, iar două proiecte se adresează regiunii București-Ilfov, în valoare de peste 1,5 milioane euro.

Obiectivul acestor proiecte este facilitarea accesului la educație superioară pentru tinerii din medii defavorizate, prevenirea abandonului universitar și sprijinirea dezvoltării profesionale a acestora.

Măsurile incluse în proiecte vizează sprijin pentru elevii și absolvenții de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat, proveniți din familii cu nivel educațional scăzut sau de etnie romă, precum și susținerea studenților din medii defavorizate prin burse sociale și alte forme de sprijin.

Conform Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul acestor apeluri de proiecte, 36 de instituții de învățământ superior, publice și private, alături de cinci unități de învățământ preuniversitar de stat, au depus cereri de finanțare.

Elevii/absolvenții de liceu din promoțiile ultimilor doi ani școlari anteriori anului școlar în care au intrat în operațiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat, precum și studenții care provin din medii defavorizate, vor beneficia de sprijin financiar pentru a participa la activitățile propuse în cadrul proiectelor selectate pentru finanțare.

Pentru elevi, măsurile de tip „punte” includ promovarea ofertelor educaționale și a programelor de studiu din universități. De asemenea, se are în vedere susținerea elevilor și a absolvenților de liceu prin programe remediale pentru pregătirea examenului de Bacalaureat sau admiterii la studii universitare de licență, susținerea cheltuielilor pentru cazare și/sau masă din internatele instituțiilor de învățământ preuniversitar, acordarea de subvenții și facilitarea vizitelor de studiu în cadrul instituțiilor de învățământ superior, arată sursa citată.

Pentru studenți, măsurile dedicate reducerii abandonului universitar includ asigurarea serviciilor de suport, îndrumare și consiliere, acordarea de subvenții, participarea la programe remediale pentru studenții cu dificultăți în învățare, susținerea cheltuielilor pentru cazare și/sau masă din campusurile universitare, participarea la sesiuni de mentorat, tutoriat și consiliere educațională și profesională, și desfășurarea unor workshop-uri dedicate dezvoltării abilităților de studiu ale studenților.

Modalitatea de acordare și plată a subvenției și a altor forme de sprijin pentru elevi și studenți va fi stabilită de fiecare instituție de învățământ în parte. Cuantumul subvenției va fi de 300 lei / lună pentru elevii din clasele a XI-a, a XII-a, a XIII-a și 330 lei / lună pentru studenți.

De asemenea, măsurile dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior includ achiziția de echipamente IT, dezvoltarea de instrumente educaționale accesibilizate, asigurarea accesibilității studenților cu dizabilități, asigurarea serviciilor suport, cum ar fi interpreți și tehnologii specifice, și organizarea de ședințe de consiliere individuale, de grup și de grupuri de suport dedicate sprijinirii elevilor în vederea continuării studiilor.

Ministerul precizează că în perioada imediat următoare va demara procesul de contractare a tuturor proiectelor aprobate, urmărindu-se astfel asigurarea premiselor necesare accesului la studii universitare pentru un număr cât mai mare de elevi și studenți care provin din medii defavorizate.

CITEȘTE ȘI:

Guvernul premiază cu bani ABSOLVENȚII cu media 10 / Ciolacu: Este un gest firesc de apreciere a PERFORMANȚEI școlare

Marcel CIOLACU anunță mai mulți bani pentru EDUCAȚIE și SĂNĂTATE: Sunt peste 2 miliarde de euro în acest moment