Prioritatea lui Marcel CIOLACU: „Creșterea producției românești / Dacia și Ford au pus pe roate economia românească”

Publicat: 06 09. 2024, 17:38

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat importanța industriei auto pentru economia României, în cadrul unei vizite la fabrica Marquardt Schaltsysteme din Sibiu, unul dintre principalii producători de echipamente electronice pentru industria auto.

„Creșterea producției românești a fost și rămâne o prioritate a mandatului meu. Pentru că aceasta este calea sigură de dezvoltare a acestei țări”, a spsu prim-ministrul României.

Marcel Ciolacu a evidențiat contribuția semnificativă a companiilor mari precum Dacia și Ford, care au impulsionat economia românească, dar a subliniat și rolul crucial al sutelor de mii de angajați din producția de componente auto, care susțin această industrie la nivel global.

Când vine vorba de industria auto, cel mai des se vorbește despre cele două mari fabrici din România, Dacia și Ford. Și este foarte bine! Ele au pus pe roate economia românească! Alături de ele, pe orizontală, avem sute de mii de angajați în producția de componente auto, a declarat Marcel Ciolacu.

Fabrica Marquardt din Sibiu furnizează echipamente auto pentru clienți internaționali, inclusiv Tesla și General Motors, unul dintre jucătorii importanți pe piața industriei auto globale.

Astăzi am vizitat una dintre cele două fabrici ale producătorul de echipamente electronice pentru industria auto, Marquardt Schaltsysteme din Sibiu, locul de unde pleacă piese pentru firme auto din întreaga lume, de la cele germane la General Motors și Tesla. Și am văzut ce stă în spatele succesului lor: foarte, foarte multă muncă, a conchis Ciolacu.

CITIȚI ȘI:

Marcel CIOLACU l-a „bătut” pe șeful PNL cu propriile arme/ „E drept, nu am mâncat fasole verde teci”

Nicolae Ciucă răspunde apelului lui Nicușor Dan pentru o coaliție a dreptei: „PSD poate fi învins, iar PNL este singurul care poate face acest lucru”