Probleme bugetare pentru UE / Victor Negrescu: Costurile reale pentru finanțarea PNRR-urilor sunt aproape duble față de cele prevăzute ințial

Publicat: 19 08. 2024, 13:28
Sursa Facebook/ Victor Negrescu

Vicepreședintele social-democrat al Parlamentului European, Victor Negrescu, a declarat luni că „Uniunea Europeană se confruntă cu constrângeri bugetare semnificative” în contextul în care „suma prevăzută inițial pentru anul 2025 pentru finanțarea mecanismului de redresare și reziliență a fost de 2 677.8 milioane de euro, în timp ce costurile estimate reale sunt aproape duble și se ridică la 5 156 milioane de euro”.

Negociatorul-şef al Parlamentului European privind bugetul UE pentru anul 2025 a prezentat într-o postare pe Facebook principalele provocări şi repere cu privire la bugetul european de anul viitor în contextul realizării propunerii de buget a legislativului european.

Situația actuală este generată de costurile mari ale dobânzilor pentru mecanismul de redresare, de apariția unor noi priorități și programe generate de noile provocări din domeniul apărării, internaționale și industriale, de amendamentele aduse prin modificarea cadrului financiar multianual, precum și de nevoia de întărire a frontierelor și a securității statelor membre, a scris Victor Negrescu.

„Creditele totale din proiectul de buget pentru anul 2025, inclusiv instrumentele speciale (care sunt contabilizate în afara plafoanelor cadrului financiar multianual), se ridică la 199 716,8 milioane de euro în credite de angajament (CA) corespunzătoare la 1,08 % din Venitul Național Brut comun al UE”, mai precizează vicepreședintele PE.

Potrivit lui Victor Negrescu, principalele obiective în construcția bugetului pe 2025 sunt următoarele: „finanțări suplimentare pentru prioritățile cheie ale legislativului european, printre care se numără sprijinul pentru fermieri, reducerea disparităților regionale, combaterea sărăciei, susținerea politicilor de sănătate, educație și tineret sau dezvoltarea IMM-urilor”.

Documentul-cadru de la care vor porni negocierile privind noul buget european va fi prezentat până la sfârșitul lunii august. În octombrie, legislativul european va aproba planul de buget, pentru a urma negoiceri în luna noiembrie cu reprezentanții Consiliului UE, anunță eurodeputatul PSD.

CITIȚI ȘI:

Premierul Marcel Ciolacu l-a chemat pe ministrul Sănătății la Guvern în scandalul MORȚILOR SUSPECTE de la Spitalul Sf. Pantelimon

Daniel Băluță, la semnarea contractului pentru reabilitarea planșeului de la Unirii: Rezolvăm una dintre cele mai mari provocări de infrastructură