Prima pagină » Știri politice » Profețiile prezidențiabilului Antonescu în fața tinerilor: „Când am intrat eu în politică, nu eram doar fresh, ci eram chiar virgin”

Profețiile prezidențiabilului Antonescu în fața tinerilor: „Când am intrat eu în politică, nu eram doar fresh, ci eram chiar virgin”

Profețiile prezidențiabilului Antonescu în fața tinerilor:
După ce a dat startul discursurilor motivaționale, pentru a se încălzi pentru campania electorală, în fața femeilor liberale, președintele PNL Crin Antonescu a vorbit și tinerilor aflați la Școala de Vară.

După ce a dat startul discursurilor motivaționale, pentru a se încălzi pentru campania electorală, în fața femeilor liberale, președintele PNL Crin Antonescu a vorbit și tinerilor aflați la Școala de Vară.

Într-o sală cu peste 150 de tineri, în compania liderilor TNL, dar susținut și de secretarul general Eduard Hellvig, ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul, Mihai Voicu, și vicepreședintele Relu Fenechiu, Antonescu, îmbrăcat la costum, a ținut să le trasnmită tinerilor un mesaj pre-electoral, cerându-le ajutorul.

„La această întâlnire este prilejul ca liderii să se îmbrace casual și să transmită mesaje într-un fel mai casual. Mă scuzați că eu sunt îmbrăcat așa, nu am avut timp să mă schimb. Am nevoie de voi, am nevoie de tineri ca voi. Am planuri de viitor, am un proiect pentru această țară, pentru toți românii și am nevoie de fiecare dintre voi, am nevoie de convingerea fiecăruia dintre voi că destinul este cel pe care ni-l scriem. Am nevoie de imaginația voastră, de obrăznicia de a crede că numai voi știți cum arată viitorul. Nu e ușor să fii tânăr acum în România. Sunteți o generație de oameni cu multe întrebări, dar care aveți posibilitatea de a da răspunsuri. Aveți puterea de a judeca, de a pleca, de a construi, de a sfida, de a alege. E adevărat, nu v-ați născut în cel mai apetisant loc din lume, cel mai sigur, cel mai comod, dar nici cel mai rău. Tinerețea durează foarte puțin, folosiți-o!”, le-a spus liderul PNL, în început.

„Nu eram doar fresh, ci eram chiar virgin

Deși discursul prezidențiabilului PNL nu a părut să le capteze atenția tinerilor aflați în hotelul de cinci stele din Mamaia, unii dintre ei fiind mai preocupați de butonarea telefoanelor, la rubrica de întrebări și răspunsuri, încurajați de președintele TNL, Florin Alexe, câțiva tineri mai curajoși au încercat să afle răspunsuri de la liderul lor.

„Ca să spargă gheața”, așa cum a precizat încă de la început, Cristina, o „tânără liberală”, la vreo 35 de ani,  depășită de emoții, i-a înmânat lui Crin Antonescu un papirus cu ideile și propunerilor membrilor TNL Constanța.

Surpriza serii a venit atunci când Crin Antonescu a spus că, din punct de vedere politic, el era virgin. După ce o tânără s-a declarat „fresh” în politică, liderul PNL a răspuns unei întrebări din public referitoare la „prima zi în care a fost fresh în politică”.

„Din punct de vedere politic nu eram doar fresh, ci eram chiar virgin”, a răspuns Antonescu, în contextul în care, la vremea când a intrat el în politică, toți tinerii erau „la început de drum”.

„În curând împlinesc un mandat de viitor președinte

Pentru a destinde atmosfera, președintele PNL a încercat și o glumă referitoare la pregătirea sa îndelungată pentru Cotroceni.

„România este o țară de președinți, că e de bloc, că e de firmă, că e de țară. Problema e că la noi nu prea există și noțiunea de viitori președinți. Eu am obosit de când sunt viitor președinte, împlinesc un mandat în curând”, a spus Antonescu, râzând. În același context, în urmă cu o zi, liderii PDL, aflați și ei la mare, la Eforie Nord, l-au acuzat pe președintele liberal că de patru ani de zile se antrenează pentru același lucru, dar iese mereu pe ultimul loc.

Pe lângă întrebările care țineau de experiența personală și profesională a candidatului USL la președinție, au existat și întrebări punctuale, referitoare la promisiunile și programul de campanie electorală. Întrebat care va fi strategia lui în relația cu romănii din diaspora, Antonescu a evitat să fie partizan.

„Eu cred într-o singură Românie, nu doar o noțiune politico-administrativo-geografică. Nu există o țară a diasporei, trebuie să dezvoltăm conceptul de națiune. Nu vor fi două proiecte , ci unul singur care nu va semăna cu un program de guvernare și pe care le voi puncta la momentul respectiv în întâlniri directe, cât mai multe sper, cu cei din străinătate”, a punctat el.

Președintele PNL Crin Antonescu a participat vineri la Delegația Permanentă a liberalilor, ținând ulterior un discurs motivațional în fața Organizației Femeilor Liberale. Sâmbătă dimineața sunt programate grupurile parlamentare USL, iar la ora 17.00 va avea loc evenimentul de la Constanța, „România pentru tineri”.

Citește și