Prima pagină » Știri politice » Programul electoral al lui Cătălin Cîrstoiu este ca în medicină: Un om are mai multe boli simultane

Programul electoral al lui Cătălin Cîrstoiu este ca în medicină: Un om are mai multe boli simultane

Candidatul comun Cătălin Cîrstoiu a mers în ședințele conducerilor PSD și PNL, pentru a se prezenta. Înainte de a intra la reuniunea Consiliului Politic Național al social-democraților, Cîrstoiu a anunțat că programul electoral este aproape gata și va fi prezentat în curând.

Medicul candidat a făcut o paralelă între problemele din București cu „bolile simultane”, pe care le are un om. Cîrstoiu a pus accent pe echipa care va veni „cu mai multe soluții”

Ce e important, ce e important este că este o echipă care armonizează în momentul de față opiniile Partidului Social Democrat, Partidului Național Liberal și opiniile noastre personale, urmând ca, în scurt timp, să fie un program coerent și un program care e exact ca în medicină, în fața unui pacient, știți, un om are mai multe boli simultane. Noi trebuie să le vedem pe toate. Știm care sunt și mai multe posibile tratamente. Niciodată nu tratezi o maladie cu operație sau cu o tabletă. Așa va fi și la București. Sunt mai multe soluții, ele trebuie să fie coerente și noi vom aduce Bucureștiului un lucru foarte important: o echipă, o echipă unită formată din specialiști. Un oftalmolog nu poate să opereze o fractură, cum nici invers nu e posibil.

Cirstoiu a mai declarat că problemele prioritare pe care le are în vedere sunt cele referitoare la trafic și termoficare.

Sunt mai multe probleme pe care le propunem să realizăm traficul, problema termoficării, apei calde, siguranța în școli. O să aflați un cu punct fiecare problemă și credeți-mă, o să discutăm în scurt timp.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum