Programul electoral prezentat de USR-PLUS: Aderarea la Schengen, unul dintre obiectivele alianței
Dan Barna și Dacian Cioloș, liderii alianței USR-PLUS, au prezentat, joi, programul electoral pentru mandatul de cinci ani din Parlamentul European.
Oferta electorală a alianței vizează cinci teme principale: Justiție și protejarea drepturilor românilor în UE; Bunăstarea societății: sănătate, educație, măsuri anti-sărăcie; Prosperitate europeană acasă, în România și Politica externă și de securitate.
Astfel, în domeniul justiției, USR-PLUS propune un MCV European diferit, aplicabil.
„Statul de drept nu este negociabil, nici la nivel de țară, nici la nivel de Uniune. Propunem crearea unui mecanism orizontal, aplicabil în toate statele membre, de monitorizare a derapajelor față de statul de drept, pe modelul MCV, implementat cu succes în Bulgaria și România”, potrivit programului electoral al alianței.
De asemenea, o altă propunere în domeniul justiției vizează legislația europeană anticorupție, dar și combaterea criminalității.
„Vom propune legislație europeană anticorupție care să uniformizeze la nivelul statelor membre definiția faptelor de corupție, criteriile de integritate pentru accesul în funcțiile publice, dar și regulile comune pentru ca cei care comit fapte de corupție să nu beneficieze de imunitate. Ne angajăm la consolidarea unei legislații europene anticorupție solide și la un cadru legislativ de cooperare care să permită cu ușurință combaterea infracționalității, a spălării de bani, a crimei organizate și a terorismului, precum și recuperarea prejudiciilor cauzate de acestea. Victimele marilor scheme infracționale de spălare de bani, crimă organizată și corupție nu sunt doar indivizi, ci comunități și națiuni întregi, așa cum România devine, încet și sigur, victima PSD, a lui Dragnea și a marilor corupți Vom susține activitatea agențiilor europene relevante pentru combaterea criminalității și cooperarea judiciară transfrontalieră”, se mai arată în programul USR-PLUS pentru mandatul de europarlamentar.
Pentru drepturile europene ale cetățenilor români, USR promite aderarea României la Schengen, dar și extinderea competențelor Mediatorului European astfel încât acesta să poată interveni în sprijinul cetățenilor care interacționează cu instituții naționale care gestionează fonduri europene.
În domeniul sănătății, alianța USR-PLUS propune modernizarea spitalelor.
„Vom milita pentru acordarea de fonduri europene suplimentare pentru construirea de noi spitale și pentru modernizarea, la standarde europene, a rețelei de spitale existente. Vom milita, de asemenea, pentru introducerea de standarde comune europene pentru calitatea serviciilor medicale și pentru managementul din spitale. Acest lucru va crește calitatea serviciilor de sănătate din România și va permite personalului medical să capete siguranța că merită să își facă meseria în țară”, se arată în programul electoral.
O altă propunere vizează reguli comune și transparente pentru transplant.
Și în domeniul educației USR-PLUS vrea modificări. Alianța propune „ERASMUS pentru liceeni: program de burse de mobilitate pentru organizarea și realizarea de programe de schimburi pentru liceeni”. De asemenea, alianța propune asigurarea introducerii, în toate statele membre, în învățământul primar și gimnazial, de conținut educațional axat pe cultura și istoria europeană, cu accent pe unitatea și integrarea europeană a tuturor statelor membre.
Reducerea abandonului școlar este de asemenea unul dintre obiectivele alianței.
Un alt obiectiv în domeniul educației vizează crearea unei Agenții Europene pentru copii, incluziune și inovare socială (AECIIS) cu sediul la București.
Pentru a ajuta antreprenorii, alianța susține adoptarea la nivel european a Garanției pentru competențe – cadrul legislativ care să asigure accesul la competențe cheie aliniate cu nevoile pieței muncii pentru persoanele cu dificultate de acces la formare.
Aderarea la zona euro este un alt obiectiv al alianței, pe timpul mandatului în Parlamentul European.
Și în agricultură alianța USR-PLUS propune crearea clasei de mijloc la sate, ridicarea ruralului și prin economie non-agrară, dezvoltarea fermelor de familie, asocierea fermierilor, încurajarea lanțului scurt dintre producător și consumator. Reducerea birocrației și mărirea bugetului din fonduri europene pentru agricultură reprezintă alte două obiective ale alianței.
În programul electoral, USR-PLUS susține dezvoltarea digitalizării, dezvoltare în domeniul energiei, dar și în infrastructură.
În concluzie, cele 10 obiective asumate de alianței 2020 USR-PLUS pentru Parlamentul European, potrivit programului electoral, sunt:
-Regulament european anti-corupție, cu standarde comune de integritate și monitorizare a statului de drept pentru toate țările membre
-Fonduri pentru construirea sau modernizarea spitalelor și introducerea de reguli europene pentru calitatea serviciilor medicale
-Protejarea drepturilor românilor care trăiesc sau muncesc în Europa
-Programe pe bani europeni prin care românii din dispora să deschidă mici afaceri în România
-Sprijin tehnic european pentru construcția de autostrăzi și de mari proiecte de infrastructură
-Introducerea programului de mobilitate Erasmus pentru liceeni
-Sprijinirea fermelor mici și mijlocii prin fonduri europene pentru a consolida un trai decent în mediul rural și pentru a susține economia locală
-Recunoașterea europeană a terenurilor agricole ca parte a patrimoniului social și natural local și introducerea dreptului de reglementare națională a tranzacțiilor cu terenurile agricole
-Aderarea României la spațiul Schengen și protejarea frontierelor externe
-Sprijinirea aderării Republicii Moldovei la Uniunea Europeană
În programul de campanie sunt prevăzute și mitinguri, potrivit anunțului făcut joi de liderul USR Dan Barna.
Alegerile europarlamentare au loc pe 26 mai.
7 candidați independenți și 27 de partide s-au înscris în cursa pentru alegerile din Parlamentul European.
USR-PLUS vine cu 12 candidați, pe primul loc fiinc chiar liderul PLUS, Dacian Cioloș.