Programul PSD pentru educație și cercetare: Masă caldă pentru toți elevii din România și hub regional de cercetare
Joi, la sediul PSD din Kiseleff, Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei Primului-Ministru, și Mihnea Costoiu, vicepreședintele PSD și rectorul Universității Politehnica din București, au prezentat obiectivele prioritare ale programului de guvernare al PSD în educație și cercetare.
În domeniul educației, programul vizează mai multe obiective principale, între care se remarcă extinderea programului de masă caldă pentru toți elevii din România, menit să reducă abandonul școlar.
Ne propunem ca acest program, care în prezent se desfășoară ca un pilot, să devină unul național, oferind o masă caldă sau un pachet alimentar sănătos tuturor elevilor, fie din mediul rural, fie urban. Scopul este de a atrage elevii la școală și de a reduce abandonul școlar, a declarat Ghigiu.
Un alt obiectiv important este susținerea educației timpurii, considerată esențială în combaterea abandonului școlar.
Toate cercetările arată că educația timpurie scade semnificativ riscul de abandon școlar. De aceea, investim în formarea cadrelor didactice și în accesul copiilor de la vârste cât mai mici la educație.
Pe partea de cercetare și inovare, Mihnea Costoiu a subliniat ambiția PSD de a transforma România într-un hub regional de cercetare, punând accentul pe creșterea investițiilor publice și private.
Ne propunem să creștem investițiile în cercetare-dezvoltare la 2% din PIB, cu o serie de facilități fiscale pentru companiile din domeniu, precum deducerea cheltuielilor de cercetare din impozitul pe profit, care va ajunge la 150% în primii trei ani și 200% în cinci ani, a detaliat Costoiu.
Rectorul Politehnicii a adăugat că stimularea companiilor pentru a dezvolta activități de cercetare în România este esențială pentru creșterea economică pe termen lung.
Este crucial să atragem companii cu activități de cercetare și inovare în România, deoarece acestea generează valoare adăugată și stimulează economia. Programul include garanții de credit și sprijin pentru testarea noilor tehnologii într-un mediu deschis, flexibil, atât în universități, cât și în institutele de cercetare.
CITEȘTE ȘI: