PROIECT. PSD propune „repornirea României”: 1.000 de lei pentru angajații afectați de COVID-19 și suspendarea de impozite
După ce a criticat lipsa unor decizii ferme pentru relansarea economiei după ieșirea din starea de urgență, conducerea Partidului Social Democrat a lansat programul de măsuri economice și sociale după pandemia de coronavirus, intitulat „Repornim România”. Potrivit documentului prezentat de liderul Marcel Ciolacu, PSD își propune repornirea economiei, protejarea locurilor de muncă, protejarea puterii de cumpărare și stimularea economiei.
„Mai sunt doar câteva zile până la ridicarea stării de urgență, dar Iohannis și guvernul său nu au prezentat niciun plan de relansare economică, o relansare serioasă, cu măsuri ferme și clare, care să protejeze veniturile oamenilor și care să dea încredere antreprenorilor, angajaților și pensionarilor că pot depăși rapid această criză”, a declarat președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, duminică, în cadrul conferinței de presă de prezentare a proiectului.
Evenimentul, transmis online, a fost întrerupt când liderului social-democrat i s-a făcut rău, iar ulterior a mers la spital.
Starea de urgență nu va fi prelungită a doua oară, așa cum a anunțat președintele Klaus Iohannis, astfel că, din 15 mai, România va intra în stare de alertă.
Scopuri: „Repornirea economiei, Protejarea locurilor de muncă, Protejarea puterii de cumpărare, Stimuli economici”
Documentul PSD conține „28 DE MĂSURI economice și sociale PE TERMEN SCURT ȘI MEDIU PENTRU: Repornirea economiei, Protejarea locurilor de muncă, Protejarea puterii de cumpărare, Stimuli economici”.
Printre altele, programul PSD, preluat de Mediafax, propune acordarea de bani timp de trei luni pentru angajatori (2250 de lei) și angajați (1000 de lei) și suspendarea impozitului pe venit pentru companii din mai multe sectoare economice.
Programul integral „Repornim România” al PSD
1.PSD sprijină angajatorii care îşi reiau activitatea şi reîncadrează românii care şi-au pierdut locul de muncă în perioada stării de urgenţă şi pentru cei care au revenit în ţară
(1) Se instituie un stimul de reinsertie în valoare de 2.250 lei/lună acordat angajatorilor care încadrează persoane cărora le-au încetat raporturile de munca pe perioada stării de urgentă sau persoane care s-au repatriat începând cu data de 1 martie 2020, pentru o perioadă de 12 luni, sub obligaţia ca persoana în cauză să fie menţinută în activitate cel puţin încă un an de la data încetării acordării subvenţiei şi sub condiţia ca acelaşi angajat să nu beneficieze de aceeaşi măsură de la mai mulţi angajatori sub acelasi interval de timp. Se instituie un stimul de reinserţie de 1000 lei/lună pentru persoanele cărora li s-au suspendat raporturile de muncă pe perioada stării de urgenţă. Stimulul de reinsertie se acordă pe o perioada de 3 luni începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei legi. Fondurile necesare asigurarii stimului de reinserţie se asigură din bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale prin Agentia Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), precum şi din fonduri europene nerambursabile.
2. PSD susţine locurile de muncă
(2) Se eşalonează in rate egale plata impozitului aferenta veniturilor din salarii şi veniturilor asimilate salariilor aşa cum sunt definite în Legea 227/2015 Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare realizate pe perioada starii de urgenta, pentru o perioada de 3 luni, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, concomitent cu acordarea unei bonificaţii de 10% contribuabililor care înţeleg să nu acceseze opţiunea de reeşalonare stabilită de prezenta lege. Facilitatea se aplică numai contribuabililor care menţin locurile de muncă existente la data de 01.03.2020 sau creează locuri de muncă noi, cu excepţia marilor contribuabili. De condiţiile prezentate beneficiază şi cei care realizează venituri din drepturi de autor.
3. PSD protejează puterea de cumpărare a populaţiei
(3) Guvernul României defineşte până la data de 01 iulie 2020 consumatorul vulnerabil, elaborează şi pune în funcţiune o schemă de ajutor pentru aceştia în conformitate cu prevederile art. 5 din Directiva 2019/944/UE privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iunie 2019 şi de modificare a Directivei 2012/27/UE
4. PSD susţine familiile cu venituri mici şi personalul medical
(4) Se instituie o indemnizaţie de sprijin de 700 lei/lună pentru gospodăriile cu venituri de până la 1.500 lei şi de 300 lei/lună pentru gospodăriile cu venituri de la 1.501 lei până la 2.000 lei/lună. Indemnizatie de sprijin se acordă pentru o perioada de trei luni începând cu data de întâi a lunii următoare intrării in vigoare a prezentei legi. Sumele prevăzute sunt neimpozabile şi se asigură de la bugetul de stat. Banii se vor acorda sub forma unor vouchere şi vor putea fi cheltuiţi doar pentru achiziţia de medicamente şi alimente.
(5) Începând cu data de 1 iunie 2020 veniturile obţinute de medicii de familie sunt scutite de impozit. Se instituie un stimulent de susţinere a personalului calificat la nivelul stabilit prin Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cel putin un angajat, asistent medical, stimulent care va fi asigurat din bugetul de stat
(6) Se instituie Programul “Servicii medicale de urgenţă pentru toţi”. Până la sfârşitul anului 2020, va fi garantat accesul populaţiei la serviciile de urgenţă prin asigurarea unor centre dotate cu ambulanţă, care să acopere o rază de maximum 30 km. Fiecare centru de urgenţă va primi primi ajutor nerambursabil de 150.000 euro pentru o ambulanţă şi dotarea ei, precum şi asigurarea cheltuielilor pentru carburant pentru ambulanţă, salariu şofer si dotarea cabinetelor medicilor de familie pentru o perioadă de maxim 4 ani. Centrele de urgenţă vor fi stabilite la nivel de judet.
5. PSD deblochează economia şi diminuează blocajul financiar şi creditul comercial prin:
(7) Se eşalonează obligaţiile fiscale înregistrate la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru o perioada de 3 luni, începând cu data intrării în vigoare a prezentei, fără a fi calculate dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru această perioadă, pentru companiile aflate în dificultate financiară,probată cu situaţii financiare interimare întocmite în acest sens. Se consideră o companie in dificultate financiară, acea companie care înregistrează o diminuare a cifrei de afaceri cu cel putin 15% in luna martie a anului 2020 fata de aceeasi perioada a anului 2019, cu exceptia celor infiintate ulterior martie 2019, care se vor raporta la ultimele 2 luni de activitate. Se acorda o bonificaţie de 5% din obligaţia fiscală pentru cei care nu doresc să beneficiaze de eşalonarea plăţii.
(8) Se acordă linii de credit pentru acoperirea deficitelor temporare ale capitalului de lucru prin intermediul băncilor cu capital de stat (CEC Bank, Eximbank), cu termen între 3 şi 10 ani, cu dobândă cuprinsă între 0% şi 50% din IRCC afişat de Banca Naţională a României, pentru persoanele fizice, pentru întreprinderi mici si mijlocii (”IMM”), întreprinderi individual, asociaţii familiale, pentru a stimula revenirea rapidă a activităţii.
(9) Livrările de bunuri şi servicii precum şi contravaloarea lucrărilor executate în cadrul contractelor de investiţii, se vor achita, în termen de 10 zile lucrătoare de la data recepţionării acestora, de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de către companiile cu capital de stat din subordinea acestora.
(10) Sumele prevăzute în cererile de rambursare a indemnizaţiilor pentru concediile medicale depuse de angajator, se vor deconta, în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea acestora.
(11) Se compensează din oficiu sumele de restituit de la bugetul de stat cu obligaţiile fiscale scadente ale contribuabililor persoane juridice, iar pentru sumele care fac obiectul compensării, dacă aceasta nu s-a realizat la data scadenţei, din oficiu, nu se vor calcula accesorii.
(12) Se suspendă, până la data de 31.12.2020, plata impozitului pe venit, a contribuţiilor sociale şi a taxelor locale, pentru trimestrul II al anului în curs, pentru firmele din domeniul turismului, transporturilor, alimentaţie publică ,construcţii,societăţi organizatoare de evenimente de promovare,medici stomatologi, avocaţi, notari, florarii, frizerii, saloane igiena personala, cofetarii-patiserii, precum si orice alt operator economic care şi-a încetat activitatea, ca urmare a instituiri stării de urgentă , sub condiţia menţinerii locurilor de muncă existente la data de 01.03.2020.
(13) Pentru proiectele finanţate de la bugetul de stat, bugetele locale si/sau din fonduri europene se pot modifica sau actualiza valorile si sumele iniţiale ale produselor, serviciilor si lucrărilor, dacă beneficiarul demonstrează o fluctuaţie a preţului creată de efectele globale ale COVID-19. Solicitarea se va formula doar pentru proceduri de achiziţie ce urmează a fi iniţiate si nu se aplica procedurilor aflate in derulare sau finalizate in ultimele 3 luni, chiar dacă produsul, serviciul sau lucrarea nu au fost furnizate. Diferenţele de sume rezultate prin aceasta actualizare a costurilor vor fi asigurate de la bugetul de stat, pentru proiectele finanţate guvernamental sau local si/sau din fonduri europene, prin realocarea sumelor rezultate din economii realizate la apelurile anterior desfăşurate, pentru proiectele cu finanţare U.E. În situaţii justificate,se acordă la cererea UAT-urilor credite de trezorerie cu dobânda subvenţionată de stat,în valoare de maximum 140.000 RON, pe o perioadă de maximum 24 de luni, exclusiv pentru achiziţii de materiale şi servicii destinate combaterii pandemiei.
(14) Toate rezervele bilanţiere utilizate pentru acordarea de plăţi salariale nu se vor impozita. Acţionarii care utilizează profitul nerepartizat sau care renunţă la profiturile repartizate drept dividende pentru salarii sunt scutiţi de orice sarcină fiscală, în limita unui plafon de şase salarii medii lunare din societatea respectiva.
(15) Salariaţii pot beneficia de zile libere plătite în avans care vor fi recuperate prin ore suplimentare, cu posibilitatea depăşirii temporare a plafoanelor impuse de legislaţia actuală.
(16) Se suportă prin bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, toate cheltuielile efectuate de către agenţii economici cu materialele specifice pentru prevenirea răspândirii virusului în limita unui plafon de 5% din cifra de afaceri anuala aferenta anului precedent.
(17) Se diminuează plafonul certificat de amânare a plăţii TVA în vamă de la suma de 100.000.000 lei la suma de 100.000 lei pentru importurile de medicamente, echipamente de protecţie, alte dispozitive sau echipamente medicale şi materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea şi combaterea COVID.
6. PSD susţine IMM-urile şi tinerii antreprenori prin:
(18) Ministerul Finanţelor Publice acordă garanţii guvernamentale, prin FNGCIMM şi FRC, în cadrul programelor instituţiilor de credit privind achiziţia de creanţe de la IMM-uri.
(19) Se amână termenul de implementare a proiectelor finanţate prin Start-up Nation 2018 până la data de 31.12.2020, cu prelungirea pe o perioadă proportionala a contractelor în derulare.
7. PSD sustine exporturile prin garanţii de stat 100%
(20) Se acordă garanţii guvernamentale companiilor exportatoare pentru susţinerea activităţii curente, inclusiv a şomajului tehnic. Schemele de garantare vor fi acordate de Eximbank cu plafon de 5 miliarde lei si posibilitatea garantării cu până la 100% a creditului cu perioadă extinsă de graţie fără plata ratelor în interiorul perioadei de gratie.
8. PSD susţine agricultura românească
(21) Plata la produsele alimentare proaspete de către marile lanțuri de magazine către furnizorii locali va fi efectuată în termen de 5 zile lucrătoare, de la emiterea facturii, respectiv 15 zile lucrătoare pentru celelalte tipuri de produse alimentare.
(22) Se asigură din Fondul De Garantare a Creditului Rural (”FGCR”) garantarea în procent de 100% a proiectelor declarate eligibile pe fonduri europene în cadrul Agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale (”AFIR”), în perioada aprilie–decembrie 2020.
(23) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale instituie o schemă de ajutor de stat privind plata suplimentară pe hectar/cap de animal pentru anul 2020 echivalent cu cuantumul platii de bază pentru anul de cerere anterior. Schema de ajutor de stat se va adresa atât fermierilor afectaţi de fenomenele meteorologice nefavorabile cât şi pentru cei care au suferit pierderi de venit sau costuri suplimentare urmare a situatiei generate de existenţa Covid-19 pe teritoriul României. Plafonul maxim a schemei de ajutor de stat este de 500 milioane de lei si se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
9. PSD încurajează revenirea imediata a sectorului de transport şi a sectorului de productie auto şi electrocasnice
(24) Ministerul Mediului Apelor si Pădurilor , prin Administraţia Fondului de Mediu (”AFM”) va dubla bugetul Programului Rabla Clasic de la 405 milioane lei la 910 milioane lei, care va fi utilizat numai pentru autovehicule achizitionate de la producatoriiautohtoni. Programul Rabla Plus in valoare de 140 milioane lei milioane lei pentru anul 2020se va utiliza numai pentru achizitiilefacute de catreinstitutiile publice. Suplimentarea bugetului pentru aceasta măsură se va realiza prin redistribuirea de către AFM a bugetelor aferente altor programe.
(25) Ministerul Mediului Apelor si Pădurilor , prin AFM va mari bugetul Programului Rabla pentru Electrocasnice de la 30 de milioane lei la 300 milioane lei. Banii pentru această măsură vor fi redistribuiţi de către AFM de la alte programe, care va fi utilizat numai pentru echipamentele producatorilor autohtoni.
(26) Se suspendă, până la data de 31.12.2020, plata pentru licenţe de transport, taxe de drum, taxele stabilite de către Autoritatea Rutiera Romana, taxa de pod, datorate de catre companiile din domeniul transportului.
10. PSD încurajează turismul din România
(27) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, precum şi pentru modificarea unor acte normative, pentru pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate comercializate anterior decretării stării de urgenţă pentru anul 2020, dacă incetarea contractului se face din cauza restrictiilor generate de Covid19 iar turistul nu acceptă un alt pachet sau reprogramarea pachetului, suma contractuala se va transforma in voucher valoric nominal, pe care turistul il va folosi pentru aceleasi servicii contractate initial. Emiterea voucherelor nominale se va face de catre agentia organizatoare a pachetului de servicii turistice fara costuri suplimentare. Valabilitatea voucherelor emise va fi pana la data de 31.12.2021. Dupa data de 31.12.2021 daca voucherul nu va fi folosit, turistul are dreptul la rambursarea tuturor plăţilor aferente pachetului, efectuate de catre turist sau de agentiile intermediare in numele turistului catre agentiile organizatoare, in termen de 14 zile de la expirare.
(28) Se aprobă Programul de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare, denumit în continuare Programul staţiuni balneare, finanţat integral din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. Programul beneficiaza de un plafon de finanţare de 1 miliard de euro pe o durată de 10 ani. Beneficiarii Programului staţiuni balnearesunt unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, denumite în continuare UAT, şi societăţile înfiinţate în conformitate cu prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Obiectivele programului constau în:
- a) reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport care să faciliteze accesul la staţiunea balneară, în condiţiile legii
- b) reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii stradale şi pietonale;c) modernizarea şi extinderea infrastructurii de utilităţi publice din staţiunea balneară
- d) construcţia, extinderea şi reabilitarea capacităţilor de tratament balnear, precum şi a capacităţilor turistice de alimentaţie publică şi cazare
- e) construcţia, extinderea şi reabilitarea obiectivelor de sănătate, culturale, sportive şi de agrement, în condiţiile legii
- f) achiziţia, în scopul dezvoltării activităţii turistice, de imobile care nu sunt utilizate sau care nu sunt în exploatarea cu profil de turism
- g) achiziţia de echipamente, mobilier şi aparatură medicală specifice tratamentelor balneare
- h) achiziţia de mijloace de transport persoane, utilizabile exclusiv în scopuri turistice
- i) realizarea de centre de informare turistică şi dotarea acestora
- j) alte obiective de investiţii care asigură dezvoltarea staţiunilor balneare respective
- k) cheltuieli privind pregătirea profesională a persoanelor cu calificări în domeniul HORECA şi a persoanelor cu pregătire medical-sanitară, precum şi cheltuieli pentru locurile de muncă nou-create pentru personalul cu pregătire medical-sanitară
Finanţarea din Programul staţiuni balneare se face în proporţie de 50% din cheltuielile eligibile prevăzute la alin. (1) şi se acordă sub forma unei scheme de ajutor de stat de minimis, până la maximum 200.000 euro pentru cheltuielile ce vizează activităţi economice.