Senatorul PSD Georgică Severin și deputatul PNL Cornel Pieptea au depus la Senat un proiect de lege potrivit căruia președintele țării poate fi demis cu votul majorității cetățenilor participanți la referendumul organizat în urma suspendării de către Parlament.
Legea actuală prevede că demiterea președintelui este aprobată numai dacă a întrunit majoritatea voturilor cetățenilor înscriși în listele electorale.
Inițial, proiectul de lege a fost înregistrat la Camera Deputaților, dar în ultima ședință a conducerii acestui for s-a stabilit transmiterea documentului la Senat, considerându-se că este de competența Camerei să dea un vot final pe această lege.
Potrivit proiectului de lege depus la Senat, inițiatorii propun modificarea articolului 10 din Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. Astfel, demiterea președintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul țării, ale cetățenilor care au participat la referendum.
Potrivit expunerii de motive la proiectul de lege, în legea actuală, condiția de valabilitate a referendumului impusă de lege este aceeași pentru toate tipurile de referendumuri. În ceea ce privește modalitatea de stabilire a rezultatelor referendumurilor, acestea diferă.
Astfel, asupra problemelor de interes național, altele decât demiterea președintelui României, precum și în cazul referendumurilor locale, cetățenii decid prin majoritatea voturilor exprimate la nivelul țării, respectiv la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
În alt caz, demiterea președintelui este aprobată numai dacă a întrunit majoritatea voturilor cetățenilor înscriși în listele electorale.
Potrivit inițiatorilor propunerii legislative, forma diferită de stabilire a rezultatului referendumului în cazul demiterii președintelui României nu își găsește justificarea în prevederile Constituției, în legea fundamentală nefăcându-se o ierarhizare a problemelor deosebite ce pot face obiectul referendumului național.
„În acest context, propunem reformularea articolului 10, în sensul aprobării demiterii președintelui României dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul țării, ale cetățenilor care au participat la referendum”, se mai arată în exprunerea de motive.
Astfel, inițiatorii apreciază că toate problemele supuse referendumului național sau local vor fi guvernate de reguli procedurale similare, garantându-se astfel unitatea de tratament precum și o corectă reprezentare a voinței alegătorilor.
Citește și Ce spun „juriștii” USL despre suspendarea lui Băsescu. Mircea Diaconu: „Nu știu foarte multe, mâine vom discuta”. Eugen Nicolăescu: „Ce știm fiecare despre suspendare este disparat”
Citește și Ponta și Antonescu au declanșat procedura de suspendare a lui Băsescu. Iliescu, pentru Gândul: „Din păcate, nu există o majoritate ca în 2007”
Citește și Antonescu: Atacul lui Băsescu la justiție „este inacceptabil într-un stat de drept și e un motiv de suspendare”
Citește și ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Geoană s-ar fi întâlnit în secret cu Băsescu înainte de suspendare: „PSD m-ar omorî dacă ar afla”. Ce spune ACUM fostul lider al PSD despre acest episod
Citește și Băsescu, celor care vor o nouă suspendare din funcție a președintelui: Să-și aducă aminte de 2007
Citește și Hrebenciuc la Gândul LIVE: În următoarele luni președintele BĂSESCU NU POATE FI SUSPENDAT