Proiect USR: Popcorn, biscuiți și supe la plic cu mai puțini acizi grași
Legea privind conținutul de Acizi grași trans-nesaturați (AGTN) în produsele alimentare destinate consumului uman, depusă de senatorul USR Adrian Wiener, la Senat, obligă operatorii din sectorul alimentar ca, în produsele alimentare prelucrate, conținutul de AGTN să nu depășească 2 grame/ 100 de grame de ulei sau de grăsime din conținutul acestora.
În produsele „libere de AGTN”, conținutul de AGTN să nu depășească 0,5 grame/ 100 de grame de ulei individual sau grăsime individuală din produsul finit, potrivit inițiativei legislative depuse la Senat.
Operatorii din sectorul alimentar vor fi obligați să eticheteze produsele alimentare care conțin AGTN cu informații privind cantitățile de acizi grași trans-nesaturați, exprimate în grame/ 100 de grame de ulei sau de grăsime individuală din produsul finit.
Nerespectarea acestor obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei, iar produsele alimentare care nu respectă standardele amintite se confiscă de organele de control abilitate și se distrug pe cheltuiala contravenientului, potrivit sursei indicate.
Implementarea limitării conținutului de AGTN se va face obligatoriu, pentru toți operatorii din sectorul alimentar, în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a proiectului de lege, iar etichetarea produselor alimentarea destinate consumatorului final devine obligatorie pentru operatorii din sectorul alimentar, în termen de 6 luni de la adoptarea legii.
Se exclud din domeniul de aplicare a prezentei legi produsele alimentare care conțin, în mod natural, acizi grași trans-nesaturați în grăsimi animale, potrivit inițiativei legislative.
Popcornul pentru microunde, cremele tartinabile, biscuiții, torturile preambalate, margarinele, produsele preparate termic prin prăjire, supele (inclusiv concentrate la plic), sosurile, cerealele preambalate, napolitanele, chipsurile, uleiurile vegetale solidificate tehnologic și produsele care se găsesc, în special, pe piața sud și est Europeană au un conținut crescut (chiar 40-50%) de AGTN, susține senatorul USR Adrian Wiener, invocând studii și rapoarte privitoare la tipurile de alimente din UE, potrivit expunerii de motive.
„Aportul caloric zilnic >2% provenit din AGTN crește riscul de deces prin boală cardiovasculară cu 20-32%, mai mult decât orice alt macro-nutrient. De asemenea, AGTN cresc riscul de accident vascular cerebral, diabet zaharat, obezitate, neoplazii și boală Alzheimer. În 2010 se considera că doar AGTN alimentari sunt responsabili de 50.000 de decese anual în Europa”, potrivit sursei citare.
Societatea Europeană de Cardiologie constată că bolile aparatului cardiovascular sunt responsabile de 4 milioane de decese anual în Europa (47% din mortalitate), argumentează senatorul USR.
Proiectul de lege ar putea salva peste 2000 de români anual, susține inițiatorul.
„Acizii grași trans-nesaturați (AGTN)1 au ca principală sursă de proveniență uleiurile parțial hidrogenate folosite în industria alimentară (AGTN industriali). Foarte multe dintre alimentele procesate conțin AGTN în cantități variabile. Hidrogenarea parțială a uleiurilor vegetale nu doar că generează AGTN (într-un procent ce poate depăși chiar 50%, în funcție de tehnologia dehidrogenare utilizată), dar degradează și acizii grași omega-3 , care se găsesc în mod natural în acestea, acizi pentru care există dovezi indubitabile că sunt benefici pentru sănătatea cardiovasculară umană”, explică Adrian Weiner, în expunerea de motive a proiectului de lege.
Senatul este prima cameră sesizată.