Proiectul pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, aviz favorabil la Comisia juridică
„A fost un raport favorabil, cu șase voturi «pentru» și trei «împotrivă». Vom trimite asta la plen, eu sper să treacă și la plen. Este ceea ce întotdeauna am spus, cea mai bună formă de reprezentativitate o pot avea primarii, președinții de consilii județene, atunci când sunt aleși de majoritatea cetățenilor”, a declarat Boboc, după ședința Comisiei juridice.
Întrebat dacă se aplică la următoarele alegeri locale, Boboc a spus că „asta este o altă discuție, o altă dezbatere” și că PNL și-a asumat depunerea inițiativei legislative în Parlament.
„În ceea ce ne privește, am asumat acest punct de vedere, am depus această inițiativă. Deocamdată, la Comisia juridică are un raport favorabil, vom vedea mai departe ce se întâmplă la plen. Procedura trebuia demarată cândva, despre aplicarea sau nu în vara viitoare este altă discuție”, a mai spus Cătălin Boboc.
Proiectul de lege prevede că este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, iar dacă niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea voturilor sau în caz de balotaj între mai mulți cadidați se organizează al doilea tur de scrutin, la două săptămâni de la primul tur.
Senatul este prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaților este for decizional.
PNL a depus în septembrie la Parlament proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin a fost aplicată pentru prima oară la scrutinul local din 2012, după ce PDL a modificat legea alegerilor locale. Până atunci, primarii erau aleși în două tururi de scrutin.
În sesiunea trecută, Comisia de Cod electoral a adoptat legea alegerilor locale, menținându-se aceeași procedură de alegere a primarilor într-un singur tur de scrutin, în schimb, introducându-se alegerea indirectă a președintelui de consiliu județean, de către majoritatea din consiliu și nu prin vot direct.
Curtea Constituțională și Comisia de la Veneția au stabilit că legislația electorală nu poate fi modificată cu mai puțin de un an înaintea alegerilor. Astfel, chiar dacă proiectul PNL ar întruni majoritatea, el nu ar mai putea fi pus în practică la alegerile locale din 2016.