Proiectul privind pensiile speciale pentru aleșii locali, adoptat tacit de Camera Deputaților

Publicat: 10 11. 2015, 21:56
Actualizat: 27 03. 2019, 04:38

Propunerea legislativă, semnată de un grup de 30 de deputați și senatori de la PSD, PNL, UDMR, prevede că primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene care au vârsta standard de pensionare vor beneficia de pensii speciale, prevedere aplicându-se și celor care au deținut astfel de funcții anterior intrării în vigoare a actului normativ.

Cuantumul indemnizației pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate și de calculează că produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizația brută lunară. Indemnizația se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensie și se suportă din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, se mai arată în proiect.

Pentru mandatele incomplete, indemnizația se calculează proporțional cu perioada de mandat exercitată, care nu poate fi mai mică de doi ani.

Termenul pentru votarea propunerii era 2 noiembrie, astfel încât, în absența unei decizii a plenului Camerei Deputaților, proiectul se consideră adoptat tacit și va fi trimis Senatului spre dezbatere, în calitate de for decizional.