Prima pagină » Știri politice » Proiectul UDMR: 50% din profitul Loteriei realizat în Ținutul Secuiesc, venit la bugetul regiunii

Proiectul UDMR: 50% din profitul Loteriei realizat în Ținutul Secuiesc, venit la bugetul regiunii

Proiectul UDMR: 50% din profitul Loteriei realizat în Ținutul Secuiesc, venit la bugetul regiunii
Proiect UDMR: 50% din profitul Loteriei realizat în Ținutul Secuiesc, venit la bugetul regiunii

Potrivit proiectului UDMR privind autonomia Ținutului Secuiesc, prezentat, joi, de președintele Uniunii, Kelemen Hunor, la bugetul regiunii se constituie venit și 60 la sută din taxa pe jocuri de noroc colectate la nivel de regiune.

„Se fac venit al bugetului regiunii următoarele: 50 la sută din impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal colectat în urma transferului proprietăților de pe raza regiunii, 20 la sută din taxa pe valoarea adăugată colectată de la firmele din regiune, după efectuarea restituirilor către acestea, 12 la sută din impozitul pe venit încasat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din raza regiunii, 50 la sută din profitul net realizat de Loteria Română pe teritoriul regiunii și 60 la sută din taxa pe jocuri de noroc colectate la nivel de regiune”, se arată în documentul citat.

De asemenea, în vederea finanțării noilor atribuții prevăzute de statutul autonom al Ținutului Secuiesc, veniturile bugetelor județelor din cadrul regiunii se suplimentează cu cote defalcate din veniturile bugetului de stat.

„Se suplimentează cu cote defalcate din veniturile bugetului de stat 50 la sută din veniturile din concesiuni și închirieri aferente obiectivelor concesionate sau închiriate în raza județului, 50 la sută din acciza aplicată pe produsele energetice și tutun produse/vândute în județ, 50 la sută din taxa pe valoarea adăugată colectată de la firmele din județ, după efectuarea restituirilor către acestea, 50 la sută din taxele pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități, 50 la sută veniturile din taxe administrative, 90 la sută din toate alte taxe directe sau indirecte colectate de trezorerie, cu excepția taxelor locale sau ce revin regiunii ori altor instituții publice”, se menționează în proiect.

Documentul menționează, legat de colectarea impozitelor și taxelor care se generează pe teritoriul Ținutului Secuiesc, că acestea se realizează de către „Direcția Generală Regională a Finanțelor publice Miercurea Ciuc”, prin structurile subordonate acesteia.

„Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Miercurea Ciuc se înființează prin reorganizarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov. În aria de competență regională a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Miercurea Ciuc intră județele Covasna, Harghita și Mureș, iar în cea a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov rămân județele Alba, Brașov și Sibiu”, se subliniază în proiectul UDMR.

Potrivit proiectului UDMR de autonomie a Ținutului Secuiesc, regiunea formată din județele Harghita, Covasna și Mureș ar trebui să se constituie „ca o regiune autonomă având personalitate juridică în cadrul statului unitar și indivizibil România, pe baza principiilor autonomiei locale garantate de Constituție și prezentului statut”.

Proiectul prevede ca regiunea să fie condusă de un Consiliu regional și unul executiv cu președinte care să participe la ședințele Guvernului României la care sunt tratate probleme care privesc regiunea.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată