Prima pagină » Știri politice » Propunerea specială pe care USR i-o face lui Dragnea. „Nu vom depune proiectul până când nu îl semnează și el”

Propunerea specială pe care USR i-o face lui Dragnea. „Nu vom depune proiectul până când nu îl semnează și el”

Propunerea specială pe care USR i-o face lui Dragnea. „Nu vom depune proiectul până când nu îl semnează și el
Deputatul USR, Cristian Seidler, a declarat miercuri că USR va depune un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, inițiativă la care provoacă pe lideru PSD, Liviu Dragnea, să fie coinițiator. Invitația vine după ce, cu câteva zile înaintea alegerilor parlamentare din decembrie anul trecut, Dragnea și-a dat demisia din Parlament, pe motiv că nu dorește să beneficieze de pensie specială.

„Am elaborat proiectul legii de abrogare a ceea ce se cunoaște în spațiul public ca fiind pensiile speciale ale parlamentarilor. Proiectul de lege este semnat de către toți deputații și senatorii USR și avem o invitație publică de făcut și o semnătură de cules. Este vorba de semnătura domnului Nicolae Liviu Dragnea, pe care îl invităm alături de noi să fie coinițiator al acestui proiect de lege. Dânsul, în legislatura anterioară, și-a dat demisia din funcția de deputat cu câteva zile înainte de finalizarea mandatului, tocmai pentru a nu se încadra în prevederile acestei legi și a nu fi un beneficiar al acestor indemnizații pentru limită de vârstă în viitor”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

Parlamentarii USR susțin că vor depune proiectul de lege chiar dacă președintele Camerei Deputaților nu îl va semna, însă îi acordă acestuia un termen în care să studieze inițiativa legislativă.

„Nu vom depune proiectul până când nu îl semnează și domnul Dragnea. Îi vom acorda un termen de o săptămână, două săptămâni, cât îi poate lua să citească proiectul nostru de lege și să il semneze alături de noi. Nu este un gest de imagine. Chiar ne-am dori să treacă acest proiect de lege și chiar în expunerea de motive am arătat că, pe lângă faptul că este o așteptare populară (…) e o presiune suplimentară în viitor și chiar și în momentul de față asupra bugetului general consolidat al țării. (…) Nu mai este nevoie de o presiune suplimentară. Parlamentarii, pentru perioada în care exercită mandatul, beneficiază de pensie în sistem public, clasic, exact ca orice alt cetățean. Ar trebui să avem totuși o egalitate de tratament din această perspectivă, între parlamentar și orice alt cetățean român”, a conchis Seidler.

Cu doar câteva zile înaintea încheierii mandatului fostului Parlament, liderul PSD, Liviu Dragnea, și-a depus demisia din Legislativ, pe motiv că nu vrea să beneficieze de pensie specială. Anterior, acesta declarase că așteaptă să vadă câți colegi îi vor urma exemplul. Oricum, dat fiind faptul că Dragnea a obținut încă un mandat la scrutinul din decembrie, demisia respectivă nu a avut niciun fel de consecințe practice. În decembrie 2015, președintele Klaus Iohannis a promulgat în decembrie 2015 legea pentru completarea Statutului deputaților și senatorilor, care introduce pensiile speciale pentru parlamentari, act normativ care a fost reexaminat de Parlament.

 
 

 

Autor