PROVOCĂRILE POLITICE ÎN 2013: Reglări de conturi în partide, modificarea Constituției, regionalizarea și coabitarea Băsescu – USL
Congresele celor patru mari partide, modificarea Constituției și demararea procesului de regionalizare, coabitarea președinte – USL dar și modul în care vor guvernare cei din Uniune reprezintă marile evenimente și provocări de pe scena politică pentru 2013. Pentru cine anul 2013 va fi unul cu ghinion rămâne să vedem.
Toate cele patru mari partide PSD, PNL, PDL și UDMR și-au anunțat intenția de a organiza la începutul anului 2013 Congrese pentru a lămuri situația internă. Dacă la PNL și PSD, Crin Antonescu și Victor Ponta pregătesc Congresele din postura de câștigători ai alegerilor parlamentare, la PDL Vasile Blaga trebuie să răspundă criticilor venite după scorul slab obținut de partid pe 9 decembrie. La UDMR nu se pune problema unei schimbări de lider, ci doar o analiză internă asupra filialelor care nu au performat la alegeri.
Social-democrații sunt marii câștigători în plan politic ai anului 2012, reușind scoruri istorice atât la alegerile locale, dar și parlamentare. Totodată, PSD a reușit datorită politicii de alianțe să-și impună premierul după alegerile parlamentare, pe Victor Ponta, în ciuda opoziției manifestată în timpul campaniei electorale de președintele Traian Băsescu.
Șef la Palatul Victoria, premierul Ponta nu are probleme în a-și reconfirma mandatul în fruntea PSD la viitorul Congres. Mai mult, Victor Ponta poate realiza un experiment unic în politica românească – alegerea președintelui PSD de toți membrii partidului. Premisele îi sunt favorabile liderului PSD, ținând cont de faptul că opoziția în partid nu poate emite pretenții solide pentru înlăturarea acestuia din fruntea social-democraților.
O altă problemă care poate fi rezolvată la începutul anului viitor o reprezintă „eliminarea trădătorilor”. Numele direct vizate de represalii sunt cele ale lui Marian Vanghelie și Mircea Geoană, acuzați de neloialitate față de partid și conducerea acestuia. De altfel, Victor Ponta va încerca să blocheze accesul lui Marian Vanghelie în viitoarea structură de leadership a partidului.
În urma Congresului PSD poate rezulta un Birou Politic Național, substanțial schimbat față de cel din 2010. Dacă în urmă cu trei ani, oamenii din echipa lui Mircea Geoană au reușit prin diferite jocuri de culise să se impună în echipa de conducere, acest lucru va fi mult mai greu de realizat în la Congresul din 2013.
O mutare surpriză o reprezintă eventuala renunțare a lui Liviu Dragnea la funcția de secretar general, după ce a devenit vicepremier și Ministru al Administrației și Internelor. Totodată, va exista o bătălie pentru funcția de președinte al Consiliului Național, rămasă vacantă după arestarea lui Adrian Năstase.
Interesantă va fi și poziționarea PSD după eliberarea fostului președinte al Consiliului Național, preconizată a avea loc în luna ianurie sau februarie. Victor Ponta nu s-a sfiit în mai multe declarații publice să își arate atașamentul față de Adrian Năstase.
Victor Ponta va avea de înfruntat și opoziția liderilor din teritoriu, care au dat semne de nervozitate în momentul împărțirii funcțiilor ministeriale. Baronii nu sunt de acord cu o centralizare excesivă a deciziei în partid, comparabilă cu cea din perioada mandatului lui Adrian Năstase în fruntea partidului.
Mizele Congresului PNL
Liberalii se pregătesc de Congres imediat după Anul Nou, urmând să-și aleagă noua conducere, să stabilească dacă rămân în familia liberalilor europeni sau trec în cea a popularilor, dar și să elimine din partid „trădătorii”.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat înaintea alegerilor parlamentare că va cere Congres Extraordinar în 2013, unde va candida pentru un nou mandat de președinte. Succesul de la alegerile locale și parlamentare îi asigură lui Antonescu statutul de favorit cert, singura dilemă rămânând cine va fi contracandidatul său.
Opoziția din PNL este reprezentată la momentul actual de gruparea Chiliman-Tăriceanu-Moisescu-Orban, la care se adaugă și alți nemulțumiți de stilul autoritar de conducere.
După referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, Crin Antonescu i-a acuzat public pe primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, și pe fostul președinte al PNL Sector 1, Vlad Moisescu, că au trădat partidul. Cei doi sunt vizați de o posibilă excludere în 2013, relațiile cu președintele Crin Antonescu fiind extrem de reci.
Un alt nume aflat pe lista indezirabililor din PNL este cel al actualui primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Fostul deputat PNL de Prahova, Adriana Săftoiu, a fost deja exclusă din partid.
Aflat în opoziție cu conducerea partidului, Ludovic Orban și Călin Popescu-Tăriceanu se numără printre potențialii contracandidați ai lui Crin Antonescu pentru șefia PNL.
Liberalii vor trebui să decidă dacă rămân în familia liberalilor europeni sau se vor alătura familiei popularilor europeni, linie propusă de vicepreședintele Sorin Frunzăverde.
PDL își caută liderul
După rezultatele slabe de la alegerile locale și parlamentare, pierderea guvernării și a numeroși șefi de Consilii Județene, Congresul PDL își propune să identifice echipa capabilă să revigoreze partidul.
Anul 2012 a fost un dezastru politic pentru PDL, partidul nereușind să explice electoratului rezultatele guvernării. Astfel, dacă în 2008, PDL avea cele mai multe mandate de parlamentar, după 9 decembrie s-a clasat pe locul trei după PSD și PNL. La alegerile locale, democrat-liberalii au reușit să-și conserve doar două președinții de Consilii Județene din cele 14 obținute la precedentele alegeri.
Echipa lui Emil Boc a fost schimbată după alegerile locale cu cea a lui Vasile Blaga, niciuna nereușind însă să ducă partidul spre țintele electorale propuse.
Congresul din luna mai se preconizează a fi unul extrem de disputat, partidul urmând să decidă cine va fi viitorul președinte și echipa câștigătoare.
În PDL s-au conturat deja două curente. Oamenii fideli lui Blaga susțin că proiectul reunificării dreptei, început odată cu înființarea ARD, trebuie să continue, formațiunile care au mers alături de democrat- liberali urmând să se regăsescă fie sub sigla PDL, fie sub cea rezultată din negocierile cu celelate partide. De cealaltă parte, se situează oamenii Elenei Udrea, care susțin parcursul PDL singur, criticându-l public pe Vasile Blaga pentru deciziile politice de la preluarea partidului până acum
Kelemen Hunor și analiza în UDMR
Spre deosebire de celelalte trei Congrese, cel al UDMR nu vizează schimbarea alegeri pentru funcția de președinte. Cu toate acestea, momentul este foarte important pentru Kelemen Hunor, aflat la jumătatea mandatului de prședinte al Uniunii. Și asta pentru că la ora bilanțului se poate constata că UDMR a avut probleme mari pentru a trece pragul electoral, iar Uniunea a rămas în afara guvernării.
De altfel, la Congres se va face o analiză a anului politic 2012, a modului în care au performat organizații teritoriale, multe dintre ele intrate în rutina partidului aflat la putere, și se va decide dacă se va proceda la o reformare profundă a filialelor. De asemenea, se va trasa o poziție pentru modificarea Constituției.
SURPRIZELE: coabitarea președinte – USL, relațiile din interiorul USL
Pe lângă luptele interne de partid, anul politic 2013 se anunță unul al surprizelor și în ceea ce privește coabitarea președintelui Traian Băsescu cu Guvernul USL, dar și a relațiilor din interiorul Uniunii după ce a câștigat puterea.
Președintele Băsescu a acceptat să-l nominalizeze pe Victor Ponta drept premier după ce între cei doi s-a semnat un document de coabitare. Fără efecte juridice sau de altă natură, documentul a arătat disponibilitatea celor două părți de a încerca să coabiteze. Deși în timpul campaniei electorale, președintele a declarat că nu-i va încredința un nou mandat lui Victor Ponta și că va suspenda miniștrii penali, niciuna din aceste afirmații nu s-a concretizat după 9 decembrie.
Se așteaptă ca în 2013, președintele Băsescu să taxeze guvernarea Ponta și să încerce să se implice în procesul de revizuire a Constituției.
Preluarea guvernării a scos la iveală și primele breșe în interiorul USL, liberalii și social-democrații purtând negocieri dure pentru formarea Guvernului. Mai mult, premierul Victor Ponta s-a situat pe o linie diferită față de Crin Antonescu și în privința cooptării la guvernare a UDMR.
Cu o majoritate de peste două treimi din Parlament, USL reprezintă o forță politică de necontestat atâta timp cât rămâne unită. Însă, de la finele acestui an, au apărut primele zvonuri privind negocieri purtate de PSD cu UDMR pentru cooptarea la guvernare. Această mișcare ar avea rolul de a funcționa ca o amenințare permanentă la adresa liberalilor, dar și ca o soluție de rezervă a PSD dacă PNL va ataca și părăsi Guvernul Ponta.
Modificarea Constituției, regionalizarea țării
La fix zece ani de la precedenta revizuire a Constituției, USL anunță că va demara anul viitorul procesul de modificare a Legii Fundamentale.
Liderii Uniunii au precizat că se vor modifica atribuțiile președintelui, ale Parlamentului, ale Guvernului, dar și ale Curții Constituționale. De asemenea, Crin Antonescu și Victor Ponta vor să rezolve problema nominalizării premierului, prin modificarea articolui 103 din Constituție.
Potrivit premierului Victor Ponta la mijlocul anului va fi organizat referendumului pentru validarea noii Constituții.
De asemene, tot în cursul anului viitor, va începe amplul proces de regionalizare a țării, prin apariția celor opt regiuni de dezvoltare, dar și a conducătorilor acestor zone.