PSD a început consultările cu sindicaliștii / Sunt DISCUȚII privind NOUL program de guvernare
This browser does not support the video element.
Partidul Social Democrat vrea să știe de la marile federații și sindicate din țară care sunt problemele reale și ce soluții ar fi pentru a le cuprinde în noul program de Guvernare. Discuțiile sunt coordonate de prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu și de președintele Consiliului Național, Mihai Tudose.
Luni de la ora 10 au fost chemați pe rând reprezentanții sindicatelor Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Sindicatul Meridian și FGS Familia, reprezentativă pentru sectoarele de construcții și materiale de construcții.
UPDATE, ora 13.45: La discuții au participat și Vasile Ștefănescu- președinte COTAR, alături de Ilie Cobrescu- prim-vicepreședinte COTAR.
PSD îşi va structura, la fel ca până în prezent, programele şi politicile publice pe care le va propune românilor pe baza unor principii precum: dezvoltarea economiei, bazată pe investiţii; creşterea veniturilor românilor – cu accent pe salariaţii cu venituri mici şi medii; protejarea puterii de cumpărare; protejarea pensionarilor; protejarea familiilor cu mai mulţi copii. PSD a dovedit că are capacitatea şi expertiza tehnică necesare pentru a propune românilor programe bine fundamentate şi politici publice. PSD va susţine în continuare politicile sociale care răspund la problemele cele mai presante ale cetăţenilor cu venituri medii şi familiile cu copii, aşa cum a făcut-o de fiecare dată când s-a aflat la guvernare, se menționează în comunicatul PSD.
Discuțiile vor continua și zilele următoare
Blocul Național Sindical informează că va participa la consultările inițiate de Partidul Social Democrat. Întâlnirea va avea loc mâine, 1 octombrie, ora 15.00. Delegația BNS va fi condusă de președintele BNS, Dumitru Costin.
În curs de actualizare!
CITEȘTE ȘI: