PSD a publicat textul moțiunii de cenzură „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!” – DOCUMENT

Publicat: 02 09. 2021, 16:38
Actualizat: 02 09. 2021, 16:47
Sursa foto: EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

Partidul Social Democrat a făcut public, joi, textul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîţu. Social-democraţii susţin în document, intitulat „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!”, că singura soluţie pentru ca România să iasă dintr-o continuă criză politică, economică şi socială este ca Guvernul Cîţu să plece urgent de la conducerea ţării.

PSD a anunțat că va depune moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Pentru a trece în Parlament, o moțiune de cenzură trebuie să primească 234 de voturi.

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, i-a îndemnat, miercuri seară, pe cei din USR-PLUS „să termine cu baletul” și să semneze moțiunea de cenzură inițiată de PSD. Liderul social-democrat a spus că ar avea 204 din cele 234 de semnături necesare pentru ca moțiunea să treacă, subliniind că PSD o va depune când va avea toate voturile.

Conducerea USR PLUS a anunțat, după miezul nopții de miercuri spre joi, că își retrage sprijinul politic pentru premierul Cîțu și, ăn situația în care discuțiile din Coaliție vor eșua în propunerea unui nou premier, USR PLUS va susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Anunțul a venit după ce șeful Guvernului l-a demis pe ministul Justiției, Stelian Ion, propunerea formațiunii, și după o lungă zi de tensiuni declanșate de introducerea pe ordinea de zi a ședinței Executivului a proiectului de act normativ de aprobare a Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” – PNDL 3, cu un buget propus de 50 de miliarde de lei.

Cea mai recentă moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu, a Opoziției, de la sfârșitul lunii iunie, intitulată „România EŞUATĂ”, a picat la vot. Au fost 201 de voturi „pentru” şi 1 „împotrivă”, deci nu a întrunit voturile necesare. În sală au fost prezenţi 355 de aleşi, dar parlamentarii Puterii s-au abţinut atunci de la vot.

Documentul integral:

MOȚIUNE DE CENZURĂ

STOP sărăciei, scumpirilor și penalilor!

JOS GUVERNUL CÎȚU!

„În vreme ce traiul românilor devine tot mai împovărat de lipsuri, guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR are o singură prioritate: lupta pentru putere!

În disperarea de a acapara toate resursele statului pentru firmele lor de partid, au abandonat total România și pe români.

În aceste condiții, singura soluție pentru ca România să iasă dintr-o continuă criză politică, economică și socială este ca Guvernul Cîțu să plece urgent de la conducerea țării:

Guvernarea perdanților a sărăcit România!

Fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare.

În plină explozie a prețurilor, în condițiile unei creșteri galopante a inflației, Guvernul nu a găsit altă soluție decât înghețarea pensiilor, alocațiilor și a salariilor.

Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%. Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR, mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul Coaliției,  a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români.

Românii se confruntă cu explozia prețurilor și a cursului valutar!

Pierderea controlului asupra creșterii prețurilor la energie și combustibil a generat o inflație galopantă.

Vârfurile de preț la gaze (+65%), electricitate (+45%) și combustibil (+54%) au antrenat explozia în lanț a prețurilor, mai ales la alimentele de bază (+14%) și medicamente (+25%).

Cursul valutar doboară, zi de zi, maxime istorice, ceea ce înseamnă, pe scurt, rate mai mari la credite, creșterea prețului facturilor și scumpirea bunurilor din import.

Dreapta a impus românilor o datorie care le amanetează viitorul!

Datoria publică crește cu 1.700 de euro pe secundă. Fiecare român devine mai dator la finalul acestui an cu 2.300 de euro.

România riscă să deraieze economic, în condițiile în care creșterea datoriei publice este aproape dublă față de creșterea Produsului Intern Brut.

Absorbția fondurilor europene este la pământ!

Planul Național de Redresare și Reziliență nu este aprobat nici acum, deși 18 state au deja aprobate planurile de relansare, iar 16 state deja primesc primele fonduri. România riscă să piardă peste 60% din banii alocați pentru că nu va avea timpul fizic necesar contractării banilor.

În acest timp, România mai are de atras încă 16 miliarde euro din exercițiul financiar 2014-2020, iar peste 3 miliarde euro pe proiecte ce vizează infrastructura apă-canal stau necontractate, riscând să fie pierdute prin dezangajarea fondurilor.

Capitalul românesc, condamnat la faliment!

Firmele românești au fost îngenuncheate: blocarea programelor de sprijin pe timp de pandemie a falimentat mii de IMM-uri. Antreprenorii au fost efectiv păcăliți, au cheltuit bani aplicând pentru măsura 3, care apoi a fost anulată. HoReCa n-a primit nici acum sprijinul promis.

Afaceri românești, construite cu greu, în ani de zile, au fost distruse în câteva luni de acest guvern de incompetenți. Numărul firmelor radiate în ultimele 7 luni este mai mare cu 34% față de 2020. Asta spune totul despre performanțele ale Guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR !

Agricultorii țării au fost umiliți. În loc să ajungă pe mesele românilor, munca lor e vândută pe nimic în străinătate !

Producătorii români au fost loviți nu doar de vreme, ci mai ales de incompetența de la vârful ministerului Agriculturii.

În loc de sprijin, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR  a servit fermierilor români doar minciuni. În loc de despăgubiri pentru secetă, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR  le-a oferit producătorilor români doar piedici. În loc de acces la fonduri europene, agricultorii României au primit de la actualul Guvern doar uși trântite în nas.

Comunitățile locale au fost condamnate la subdezvoltare

Primăriile și Consiliile județene au fost obligate să aloce sume uriașe pentru lupta cu pandemia. Nici acum Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR  nu le-a decontat acești bani !

De parcă nu ar fi fost de ajuns, același guvern incompetent a continuat și continuă să le arunce în cârcă o serie de cheltuieli sociale majore, în vreme ce resursele financiare promise se tot blochează… din cauza războaielor pentru putere dintre PNL și USR-PLUS !

Guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a ratat toate țintele asumate în Sănătate!

Românii simt pe pielea lor dezastrul provocat prin deciziile aberante și lupta pentru putere din Sănătate. Lupta Guvernării PNL-USR-PLUS-UDMR nu s-a dat practic cu pandemia, ci a zădărnicit combaterea și tratarea bolilor cronice. În numele unei iluzorii protecții, bolnavilor cronici le-a fost interzis accesul la tratament și servicii de prevenție !

Campania de vaccinare a fost compromisă. Testarea a fost abandonată total.

Spitalele sunt la fel de nepregătite la fel ca la debutul pandemiei, iar, după un an de zile, românii nu au acces, în continuare, la consultații, operații și tratamente.

Deși nici nu a început anul școlar, Guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a făcut deja planurile de închiderea școlilor!

“România Educată” a lui Iohannis este România haosului, improvizației și închiderii școlilor!

Regulile pentru desfășurarea noului an școlar, anunțate de miniștrii Educației și Sănătății, arată că școlile sunt la fel de nepregătite pentru noul val al pandemiei ca și anul trecut.

Contradicțiile publice dintre cei doi miniștri întrețin incertitudinea a milioane de elevi, părinți și profesori.

Guvernarea este incapabilă să garanteze desfășurarea orelor cu prezență fizică, în condiții de siguranță. Și fac ce știu ei mai bine: închid școlile și trimit elevii și profesorii într-un iluzoriu on-line, distrugând generații întregi de copii !

Dreapta a instalat un penal la Palatul Victoria!

Guvernul României nu poate fi condus de un penal, care a fost condamnat pentru infracțiunea comisă și care a executat și închisoare pentru fapta sa.

Culmea cinismului este că fostul deținut Cîțu reprezintă azi, în mod aberant, tocmai Coaliția celor care au promis pentru a accede la putere – uitând apoi să și voteze ! –Legea “fără penali în funcții publice”.

Fiecare zi cu Guvernul Cîțu în funcție este o încă o zi în care viața românilor va fi și mai afectată de sărăcie, dezvoltarea comunităților locale blocată, iar viitorul țării este marcat de o îndatorare toxică, care va sacrifica însă generații întregi!

De aceea, astăzi, întreg Guvernul Cîțu trebuie să plece!”