„PSD condamnă categoric tentativa ilegală și neconstituțională a celor doi foști membri ai partidului, Sorin Grindeanu și Victor Ponta, de a prelua puterea executivă a statului român. În toate aceste acțiuni ilegale, cei doi nu reprezintă Partidul Social Democrat și nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice și constituționale”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.
La final, liderii PSD transmit că „niciun for de conducere statutar al partidului nu i-a mandatat să întreprindă vreuna dintre aceste acțiuni ilegale” și că „acționează strict în nume propriu, având întreaga răspundere, de orice natură, pentru faptele lor”.
Reamintim că premierul Sorin Grindeanu a reușit, vineri seara, să îl elimine pe Mihai Busuioc de la conducerea Secretariatului General al Guvernului (SGG), deși acesta a refuzat să contrasemneze decizia lui Sorin Grindeanu de a-l elibera din funcție, blocând astfel pe moment publicarea ei în Monitorul Oficial și deci accederea lui Victor Ponta în această funcție. Orice decizie a premierului trebuie contrasemnată de șeful SGG, conform legii. Grindeanu a emis, însă, o decizie prin care un secretar de stat din SGG, Alexandru Ghigiu, i-a preluat atribuțiile lui Busuioc, pe motiv că Busuioc nu a venit la serviciu și refuză să își îndeplinească atribuțiile legale, în acest sens existând și o adresă oficială. Printr-o decizie emisă imediat după aceasta și contrasemnată de Ghigiu, care se afla temporar și oficial în „fotoliul” lui Busuioc, Grindeanu l-a eliberat din funcție pe Busuioc de la șefia SGG și l-a numit în această funcție pe Victor Ponta.
Cele două decizii au fost publicate în Monitorul Oficial în jurul orei 18:30, intrând astfel în vigoare.
Monitorul Oficial se află în subordinea Secretariatului General al Guvernului, care era condus în continuare de Mihai Busuioc.
Ironia situației face ca exact Victor Ponta să fi fost cel care, în 2012, trecea Monitorul Oficial din subordinea Parlamentului în cea a SGG, introducând printr-o ordonanță de urgență și obligativitatea contrasemnării deciziilor premierului de către șeful SGG.
Mihai Busuioc provine din garnitura de oameni ai lui Liviu Dragnea, lucrând cu acesta la Ministerul Dezvoltării.