PSD Constanța: Remus Cernea nu mai este membru PSD, nu avem ce sprijin să-i retragem
Secretarul executiv al PSD Constanța, Cristinel Dragomir, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că președintele Partidului Verde, deputatul USL de Constanța Remus Cernea, nu mai este membru al PSD, astfel că social-democrații nu au ce sprijin să îi retragă acestuia.
„Remus Cernea oricum nu mai are sprijinul nostru politic pentru că acum este la Partidul Verde, nu mai este la PSD. Noi l-am înscris la alegeri, a fost membru al organizației noastre și pe urmă s-a înscris înapoi la Partidul Verde. Ca atare, și-a pierdut calitatea de membru al PSD. Noi ce sprijin să îi mai retragem?!”, a declarat Cristinel Dragomir.
El a mai spus că PSD Constanța s-a „păcălit” atunci când l-a acceptat pe Remus Cernea în partid.
„Face proiectul ală de lege, și? În loc să facă ceva pentru județul ăsta care l-a făcut deputat… Asta este, am luat țeapă cu el. Altceva nu pot să spun”, a mai spus secretarul executiv al PSD Constanța, Cristinel Dragomir.
Liderul senatorilor PNL, Puiu Hașotti, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că cere PSD Constanța retragerea sprijinului politic acordat deputatului Remus Cernea, pentru inițiativa acestuia privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de același sex.
Deputatul USL Remus Cernea vrea să inițieze un proiect de lege pentru reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali și între persoanele de același sex, susținând că acest model este aplicat în mai multe țări europene.
„Eu susțin și noi, Verzii, susținem Drepturile Omului pentru toți cetățenii. Noi nu considerăm că anumiți cetățeni ar trebui discriminați în vreun fel pentru niciun motiv pentru că ar fi femei, pentru că ar aparține unei minorități naționale sau unei minorități sexuale. În Europa foarte multe țări deja acceptă parteneriatele civile sau căsătoriile între persoanele de același sex. Eu am anunțat deja că am în vedere un proiect de lege care să reglementeze parteneriatul civil între persoanele heterosexuale sau persoane de același sex pe model francez. În Franța, mai întâi acum cinci ani a fost adoptată legea privind parteneriatele civile, iar la începutul acestui an sau la sfârșitul anului trecut a fost adoptată legea privind drepturile persoanelor de același sex de a se căsători”, a declarat Remus Cernea, vineri, într-o conferință de presă susținută la cabinetul său parlamentar din Constanța.
Președintele Partidului Verde, Remus Cernea, a candidat la alegerile parlamentare din 2012 din partea USL în Colegiul 9 din Constanța reușind să câștige un mandat de deputat.