„Dacă ar vrea cu adevărat, Guvernul PNL ar putea plăti chiar de acum alocațiile dublate pentru copii! Banii alocați deja în buget pot fi folosiți în primele 6 luni, iar diferența poate fi suplimentată, în iulie, la prima rectificare. Dar nu vor s-o facă! În schimb, vor anticipate, ca să anuleze ulterior măsura fără să mai poată fi penalizați la vot. Aceeași manevră vor să o aplice și la majorările de la 1 septembrie pentru punctul de pensie și salariile din învățământ: -Votați PNL la anticipate, ca apoi să putem tăia liniștiți!-„, a scris PSD pe Facebook.
PNL ia în calcul prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii care prevede dublarea alocațiilor de stat, după ce Klaus Iohannis a promulgat legea.