PSD decide în CEx asupra noilor propuneri la DEZVOLTARE și TRANSPORTURI, după ce Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici și-au retras CANDIDATURA
„Mâine seară (marți – n.r.), la ora 17.00 vom avea CEx. Punctul principal în reprezintă propunerile de miniștri cu care o să vină doamna premier. O să le adoptăm în CEx și apoi va spune despre ce e vorba. Eu știu că doamna premier a și sunat de foarte multe ori, a și trimis foarte multe adrese. Din ce am înțeles eu de acolo nu mai vin adrese semnate de președinte, ci doar de șefa de protocol„, a declarat Liviu Dragnea, luni, la Parlament.
La rândul ei, Viorica Dăncilă a anunțat că îi va trimite marți șefului statului noile nominalizării pentru ministerele Dezvoltării și Transporturilor. Premierul a confirmat că i-a trimis șefului statului o scrisoare în care îl informa despre retragerea candidaturii lui Mircea Drăghici.
„Am trimis o scrisoare către domnul președinte Klaus Iohannis în care am retras propunerea doar pentru Mircea Drăghici, pentru că așa cum știți pentru doamna Olguța Vasilescu a venit refuzul din partea președintelui. A trecut o perioadă foarte mare în care avem două portofolii fără miniștri titulari și am considerat că este foarte important să venim cu propuneri noi, pentru că nu mai putem aștepta încă un răspuns în ceea ce-l privește pe Mircea Drăghici, pentru că depășim perioada de interimat. Pe 20 februarie se vor împlini cele 45 de zile, deci trebuie să găsim o soluție. Consider că dincolo de jocurile politice, de lupta politică este important să avem miniștri titulari, să avem guvernul complet, pentru a ne putea desfășura activitatea și în țară – unde miniștri au cerințe, au speranțe justificate, dar și la nivel european, unde deținem președinția rotativă”, a explicat Dăncilă.
PSD urmează să ia decizia legat de cele două ministere în contextul în care Olguța Vasilescu a anunțat, marțea trecută, că își retrage candidatura pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării, în urma refuzului lui Klaus Iohannis de a o numi. La patru zile distanță și Mircea Drăghici a spus că își va retrage candidatura pentru portofoliul Transporturi, în contextul în care șeful statului nu a dat niciun răspuns în legătură cu nominalizarea sa în funcție.
Cei doi social-democrați au fost propuși pentru portofoliile Dezvoltare și Transporturi, încă de la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, în urma unei decizii luate în CEx al PSD.
Din cauza lipsei unui răspuns de la Cotroceni asupra celor două nominalizări, premierul Viorica Dăncilă a sesizat CCR cu un conflict juridic între Guvern și Președinție, reclamând „analiza prelungită” a lui Klaus Iohannis în luarea deciziei.
Curtea Constituțională a admis conflictul, pe 19 decembrie, aratând că șeful statului este obligat să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcții de ministru și să răspundă motivat legat de numirile noilor miniștri.
De abia pe 4 ianuarie președintele Iohannis a semnat decretele de revocare pentru Paul Stănescu din funcția de ministru al Dezvoltării și a lui Lucian Șova de la portofoliul Transporturi. Cu toate acestea, Iohannis a anunțat că va respinge cele două propuneri, cea a Olguței Vasilescu și a lui Mircea Drăghici, în Guvern.
În schimb, șeful statului i-a numit, pe 7 ianuarie, miniștrii interimari la Dezvoltare și Transporturi pe Eugen Teodorovici și Rovana Plumb.
Din acest motiv, premierul Dăncilă i-a scris președintelui Iohannis pentru a reitera că își menține nominalizările făcute pentru cele două ministere.
În replică, președintele i-a transmis o scrisoarea șefului Executivului, pe 17 ianuarie, în care și-a argumentat refuzul numirii lui Vasilescu și Drăghici. Iohannis a precizat că documentația pentru cei doi este incompletă.
Pe de altă parte, pe 21 ianuarie, Dăncilă i-a cerut din nou lui Iohannis să îi numească pe cei doi social-democrați la ministere. Ea a precizat că are „dreptul exclusiv să aleg miniștrii din echipa mea”.
Pe 7 februarie, Klaus Iohannis a anunțat că o refuză din nou pe Olguța Vasilescu la Dezvoltare, motivând că aceasta nu are pregătirea necesară pentru funcție. Șeful statului i-a solicitat premierului să facă o altă propunere pentru vicepremier și Dezvoltare. Președintele a mai argumentat că Vasilescu a făcut afirmații controversate, acuzând că aceasta a făcut presiuni asupra justiției. În schimb, Iohannis nu a dat niciun răspuns cu privire la Mircea Drăghici, propus la Transporturi.
La rândul ei, Viorica Dăncilă a declarat că i se pare incredibil ce îi reproșează președintele Olguței Vasilescu, acuzând-ul pe Iohannis că face din nou tot posibilul ca să blocheze activitatea Guvernului.
Ministerele Dezvoltării și Transporturilor nu au miniștri plini de la finalul anului precedent, iar interimatul la acestea expiră pe 20 februarie.
foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru