PSD destructurează PNL. Cum l-a racolat Ponta pe Silaghi la „Sâmbra Oilor”: „Am trădat după ce Antonescu m-a trădat de trei ori”

Publicat: 07 05. 2014, 10:37
Actualizat: 30 04. 2015, 13:29

Victor Ponta a reușit dea o lovitură grea partidului condus de Crin Antonescu, după ce l-a racolat pe fostul ministru Ovidiu Silaghi, care urmează să candideze din partea PSD la alegerile parțiale din 25 mai. Silaghi este personajul cu cea mai înaltă funcție din PNL care a părăsit partidul pentru a se înscrie în partidul condus de Ponta, el fiind în prezent vicepreședinte la nivel național, președintele organizației Satu Mare și europarlamentar PNL. Unii liberali îl acuză pe Silaghi că a părăsit partidul din cauza problemelor cu justiția. Fostul liberal se apără, acuzându-l pe Crin Antonescu că l-a trădat de trei ori. Silaghi spune că negocierea cu Victor Ponta a avut loc la „Sâmbra Oilor”. Fostul ministru povestește pentru gândul cum a fost trădat de trei ori de Crin Antonescu înainte să treacă la PSD.

Negocierile Ponta – Silaghi, în urma cărora s-a decis candidatura ultimului la alegerile parțiale pentru un colegiu de deputat în județul Satu Mare, a scos PNL din calculele electorale din Satu Mare. Silaghi fusese desemnat de liberali să îi reprezintă în alegerile parțiale, el conducând organizația Satu Mare până la transferul la PSD. Din cauza acestei mutări surpriză, PNL a rămas fără candidat  pentru  Colegiul 2, organizația va trebui reorganizată, iar scorul la europarlamentare se află sub semnul întrebării.

Ponta și-a convins și colegii de partid de efectele pozitive ale unei astfel de mișcări, care va destabiliza PNL. Semnificativ este faptul că președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, excludea, cu doar câteva zile înainte de trecerea lui Silaghi la pesediști, această variantă. Mesajul transmis de Victor Ponta după ce Silaghi a plecat de la liberali a fost că dorește refacerea USL și că acest lucru se va produce după 25 mai. Nu este prima tentativă a PSD de a atrage de partea sa reprezentanți ai PNL, cel mai celebru caz fiind al fostului președinte liberal, Călin Popescu – Tăriceanu care a negociat cu premierul menținerea USL peste o decizie a Delegație Permanentă a PNL. Tăriceanu și-a dat demisia din PNL și a fost susținut de PSD pentru funcția de președinte al Senatului.

Și fostul ministru de Interne. Radu Stroe, a fost exclus din PNL după ce a vorbit de refacerea USL și a atacat conducerea liberală. Un alt nume din PNL, văzut de conducerea liberală ca fiind apropiat de PSD, este cel al fostului vicepremier Daniel Chițoiu. În țară, social-democrații se află în negocieri avansate în fiecare județ cu primari de la PNL, pentru ca aceștia să susțină candidații PSD la alegerile europarlamentare.

De altfel, scoaterea lui Chițoiu și Stroe din Guvern a declanșat și scandalul între PNL și PSD, care a condus la ruperea USL. Daniel Chițoiu a declarat în mai multe rânduri că nudorește să părăsească în PNL și că nu a trădat vreodată acest partid.

Silaghi: Antonescu m-a trădat de trei ori

Ovidiu Silaghi a dezvăluit pentru gândul că președintele PNL, Crin Antonescu, l-a trădat de trei ori înainte ca el să treacă la PSD și că decizia finală a fost luată la „Sâmbra Oilor”, unde a negociat cu premierul Victor Ponta. Mai mult, Silaghi spune că Antonescu nu i-a răspuns la telefon când a dorit să-l anunțe de decizia luată.

„L-aș fi putut anunța pe Crin Antonescu dacă îmi răspundea la telefon”, a subliniat pentru gândul Silaghi. El a continuat povestea trecerii sale de la PNL la PSD.

„Cu premierul Ponta direct am discutat când am fost la Sâmbra Oilor. Apreciez că el mi-a făcut această ofertă, am discutat și cu președintele PSD județean, care este vicepreședinte la CJ și cu primarul municipiului Satu Mare. Decizia candidaturii mele s-a luat duminică la Sâmbra Oilor, unde am avut o discuție în grupul despre care v-am spus. Mi-a explicat premierul că nu exista altă variantă pentru a-mi depune candidatura decât să mă înscriu în PSD. Nu aveam șanse doar cu voturile PNL”, a precizat pentru gândul fostul liberal.

Acuzat de trădare de colegii de partid, Ovidiu Silaghi le răspunde cu întrebarea „cine a trădat primul”. El s-a apărat susținând că a fost trădat de trei ori de Crin Antonescu.

„Eu pun problema, cine a trădat primul? Eu când am părăsit colegiul, pentru că țin să vă reamintesc că am fost deputat în județ, de pe care nu am vrut să plec, doream să ajung europarlamentar, dar la termen, când sunt alegeri. Dânsul mi-a spus că nu sunt probleme, că atunci când se vor face listele voi fi pe un loc eligibil. În ședința în care s-a decis lista, el a prezentat cazul meu că există o procedură de ridicare a imunității pornită la Parlamentul European, ceea ce nu e adevărat. Ca dovadă, după aceea cu ANI am câștigat și la Înalta Curte. Dacă prezumpția de nevinovăție funcționează în mod diferit la mine și la Diaconu, s-a putut pentru alții care deja sunt trimiși în judecată de DNA. Nu vreau să dau nume. Dacă nu aveam promisiunea fermă a lui Crin Antonescu, nu plecam de pe colegiul acesta”, a amintit Silaghi prima „trădare” față de el.

În cea de-a doua, fostul vicepreședinte PNL afirmă că a primit o nouă promisiune din partea lui Antonescu, care a fost încălcată.

„După aceea am avut o discuție cu dânsul la București, de față cu președintele CJ Satu Mare, unde ne-a promis că la Satu Mare înțelege situația și va fi de acord să candidăm pe USL. Singura condiție a premierului, cu care am vorbit după aceea a fost, >, dar cu condiția să semneze el primul, nu să semnăm noi și el să nu semneze. Ceea ce nu s-a mai întâmplat”, a povestit Silaghi.

A treia oară, el spune că a fost trădat de liberali care nu au mai realizat un schimb de colegii cu PSD.

„A treia oară au purtat o discuție la Baia Mare să propună un schimb cu PSD la Timiș, să nu pună contracandidat sau nu știu unde, dar nu s-a materializat nici acela. Eu am luat decizia împreună cu autoritățile locale. Eu am susținerea unanimă a primarilor PNL, dar nu trebuie să treacă nimeni la PSD. Toți sunt conștienți că fără USL nu existau. Primarii PNL se gândesc deja la o variantă locală pe care să o putem înregistra la tribunal ca să ne menținem pozițiile câștigate”, a dezvăluit pentru gândul Silaghi. 

El neagă versiunea colegilor de partid, care spun că a plecat din cauza problemelor cu justiția.

„De câte ori am fost chemat la DNA m-am prezentat și nu am mai fost chemat din luna septembrie. Nu m-am ascuns niciodată după vreo imunitate, de câte ori am fost chemat m-am prezentat. După 25 de ani de activitate în PNL, m-am înscris în ianuarie 1990, credeți că mie mi-a fost ușor să fac acest pas, dar voi fi după 25 de ani oaia neagră a PNL. Accept să-mi fie rușine, dar să vedem cui i-ar trebui să-i fie rușine mai întâi. Ar trebui să îmi fie rușine cam al patrulea pas, după trei promisiuni neonorate. Cred cu tărie în USL”, a fost răspunsul lui Silaghi.

CITEȘTE AICI REACȚIA LUI CRIN ANTONESCU LA ACUZAȚIILE ADUSE DE PSD

Proaspătul pesedist susține că PNL va lua sub 20% la europarlamentare, Crin Antonescu va trebui să își dea demisia, iar USL se va reface.

Cum explică Ponta mutarea cu Silaghi

Premierul Ponta a ținut să precizeze că Ovidiu Silaghi, va fi susținut de Alianța PSD – UNPR – PC la alegerile europarlamentare și că aceasta era singura soluție pentru a învinge candidatul UDMR. În schimb, pentru a beneficia de această susținere, Silaghi a trebuit să renunțe la toate funcțiile deținute în PNL și să se înscrie în PSD.

„I-am rugat pe colegii mei de la PSD să înțeleagă că acest sacrificiu pe care îl cer, de a avea candidat comun, care să nu fie de la PSD, se referă la ceva mai important decât un colegiu de deputat, se referă la un mesaj pe care îl dăm întregii țări, acela că putem fi uniți, așa cum am fost în USL tot timpul, mai ales la faptul că în 2016 aici la Satu Mare vom fi din nou uniți ca să câștigăm”, a motivat Victor Ponta acest transfer politic.

În colegiul 2 pentru deputat la alegerile parțiale din Satu Mare, programate pe 25 mai vor fi șase candidați: Ovidiu Silaghi (PSD – PC – UNPR), Dan Diaconescu (PPDD), Ileana Blidar (PDL), Laura Diana Bota (PMP), Sergiu Băbășan (Forța Civică) și Szabolcs Nagy (UDMR).

Ludovic Orban: Să-i fie rușine lui Silaghi. A plecat din cauza dosarului

„Să-i fie rușine!”, a fost prima replică a deputatului PNL, Ludovic Orban când a fost întrebat despre decizia luată de Ovidiu Silaghi.

„Ovidiu Silaghi, fără a fi președintele unei filiale cu performanță, a primit de la PNL aproape tot ce își putea dori un om care face politică: parlamentar, europarlamentar, ministru. Practic prin hotărârea pe care a luat-o de a se preda PSD-ului și lui Victor Ponta, Ovidiu Silaghi și-a încheiat cariera politică”, și-a explicat Orban atitudinea.

Ludovic Orban a subliniat că la baza „acestei dezertări” stă „dosarul pe care îl are Silaghi”.

„Sunt convins că unul dintre motivele care au stat la baza deciziei lui Silaghi este și acest dosar pentru că se vede clar că toți cei care sunt suspectați de acte de corupție își găsesc un prieten în PSD și Victor Ponta, care din sloganul dreptate până la capăt a înlocuit mesajul cu zid în jurul baronilor și celor corupți”, și-a prezentat teoria liberalul

Florin Țurcanu: „Un fripturist și trădător”

Vicepreședintele PNL, Florin Țurcanu, îl atacă și el pe Ovidiu Silaghi pe care îl numește „fripturist și trădător”. El a contrazis teoria că Silaghi a plecat la PSD împreună cu întreaga organizație a PNL.

„Trădătorii și fripturiștii nu pot rămâne în Opoziție când se gândesc la ceea ce au făcut și ceea ce pot să facă, ei fug repede la putere, dar puterea este trecătoare. O să văd unde se mai duce domnul Silaghi din toamnă, când PSD nu va mai avea nici guvernul. Cred că domnul Crin Antonescu a dat încredere prea ușor multor oameni care au demonstrat că le place doar când sunt la butoane, când sunt în opoziție nu le mai place”, a declarat pentru gândul Țurcanu.

Și el a comentat problemele cu justiția ale lui Ovidiu Silaghi, spunând că dosarul său ar putea fi un motiv pentru plecarea din PNL.

„Eu îi consider că sunt fripturiști și trădători și este foarte bine că pleacă din partid, se curăță partidul și vom rămâne o echipă puternică sudată, iar PNL va face peste 20%, chiar dacă a plecat Silaghi. Nu mă miră, au fost și mai sunt fripturiști în PNL, cărora le place doar atunci când partidul este la putere. În politică e multă duplicitate, să nu spun cuvinte mai urâte”, a fost mesajul lui Țurcanu pentru Silaghi.

Traseul dosarului lui Silaghi

Fostul ministrul Ovidiu Silaghi este urmărit penal pentru trafic de influență, infracțiune pe care ar fi comis-o în 2012 când era ministru al Transporturilor. Procurorii spun că Silaghi și-ar fi traficat influența pentru omul de afaceri Nelu Iordache.

Primele date despre acest dosar au apărut pe 19 august 2013 când Silaghi era deputat PNL. Pentru că avea calitatea de fost ministru și deputat, DNA a cerut Parlamentului încuviințarea începerii urmăririi penale. 

Pe 3 septembrie Ovidiu Silaghi și-a dat demisia din Parlament. Astfel că cererea DNA a rămas fără obiect. Pentru că nu mai avea imunitatea conferită de Parlament, pe 6 septembrie DNA a solicitat încuviințarea urmăririi penale de la președintele Traian Băsescu, cererea fiind aprobată de președinte.

Pe 12 septembrie DNA a început urmărirea penală împotriva lui Ovidiu Silaghi.

Ulterior Silaghi a devenit membru al Parlamentului European. Astfel că DNA a transmis către PE o cerere prin care solicta forului european să clarifice situația lui Silaghi, adică să spună dacă beneficiază de imunitatea europeană și în caz afirmativ să dispună ridicarea acestei imunității. Parlamentul European nu a transmis nici un răspuns către DNA până în acest moment.

Dacă va ajunge parlamentar Silaghi, imunitatea parlamentară îl va proteja de o eventuală arestare preventivă sau de o percheziție din partea procurorilor. Dosarul său în care DNA a început urmărirea penală va merge înainte, politicianul putând fi trimis în judecată.

Detaliile dosarului în care este investigat Silaghi

În cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi i-a cerut lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de acesta a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinații din Europa.

Potrivit procurorilor, Silaghi s-a angajat, în schimbul servicului cerut lui Iordache, să intervină la funcționari din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor), pentru ca instituția să efectueze în termen plățile aferente contractelor încheiate cu societatea Romstrade, dar și pentru continuarea derulării contractelor, deși termenele lucrărilor erau întârziate.

„Deschiderea acestor noi curse aeriene a fost solicitată pentru susținerea campaniei electorale a unei persoane apropiate ministrului și a avut drept consecință înregistrarea unor pierderi de aproximativ 2.000.000 lei (circa 500.000 de euro) în dauna companiei aeriene”, au precizat procurorii.

Totodată, procurorii susțin că, în 22 noiembrie 2012, Ovidiu Silaghi a primit de la Iordache 200.000 de euro „pentru a-și exercita influența asupra persoanelor cu funcții de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract, pentru a nu opri decontarea certificatelor intermediare de plată aferente contractelor aflate în procedură de aprobare și pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte”. Silaghi ar fost ajutat de Remus Șpan să pretindă și să primească banii de la Nelu Iordache, au mai arătat procurorii.