PSD i-a dat mandat lui Marcel Ciolacu pentru funcția de premier. Klaus Iohannis va anunța numele viitorului șef al Guvernului

Publicat: 22 12. 2024, 08:55
Actualizat: 22 12. 2024, 13:18

PSD-PNL-UDMR și Grupul Minorităților urmează să propună la Cotroceni, duminică la prânz, o variantă de premier, la fel și AUR, USR, SOS, POT. Înainte de a merge la președintele Klaus Iohannis, separat PSD, PNL și UDMR au ședinte la partid pentru a cere votul pentru formarea noului Guvern. Șeful statului va anunța numele premierului, cel mai probabil duminică seara. Sâmbătă seara, discuțiile s-au încheiat, însă au rămas nemulțumiri în cazul împărțirii funcțiilor. 

PSD a anunțat că la ora 10 va avea un Consiliu Politic Național pentru a obține voturi. La fel, PNL și UDMR au solicitat ședințe de urgență cu șefii din țară înainte de a merge la consultări.

Consultări la Cotroceni

Potrivit programului lui Klaus Iohannis vor fi chemate la Cotroceni partidele care au reprezentare în Parlament.

Ora 12:00: Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL), Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale

Ora 12:30: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Ora 13:00: Uniunea Salvați România (USR)

Ora 13:30: Partidul S.O.S. România

Ora 14:00: Partidul Oamenilor Tineri (POT)

Negocieri încheiate fără concluzii clare

Echipe de negociatori au ieșit sâmbătă seara de la negocieri fără declarații, însă potrivit surselor noastre în viitorul Guvern se vor păstra majoritatea miniștrilor din actualul Guvern.

Ministerul Transporturilor: Sorin Grindeanu (PSD)

Ministerul Dezvoltării: Cseke Atilla (UDMR)

Ministerul Justiției: Alina Gorghiu (PNL)

Ministerul de Interne: Cătălin Predoiu (PNL)

Ministerul Apărării: Angel Tîlvăr (PSD)

Ministerul Economiei (care se va comasa cu cel al Energiei): Sebastian Burduja (PNL)

Ministerul Finanțelor: Marcel Boloș (PNL)

Ministerul Sănătății: Alexandru Rafila (PSD)

Ministerul Muncii: Simona Bucura Oprescu (PSD)

Ministerul Mediului: Tanczos Barna (UDMR)

Ministerul Digitalizării: Bogdan Ivan (PSD)

Ministerul Culturii: Kelemen Hunor (UDMR)

Ministerul Fondurilor Europene: Adrian Câciu (PSD)

Ministerul Agriculturii: Florin Barbu (PSD)

Nu sunt cunoscute numele viitorilor miniștri de la Externe și Educație.

CITEȘTE ȘI:

Negocierile pentru formarea noului GUVERN s-au încheiat. Marcel Ciolacu, dorit pentru funcția de premier