PSD îi cere șefului SGG, pe linie politică, să DESECRETIZEZE deciziile privind „Palatul Împăratului”
Dacă preşedintele PNL nu are nimic de ascuns în această privinţă ar trebui să-i ceară colegului său de partid să nu tergiverseze procedura de desecretizare solicitată de premierul Marcel Ciolacu şi să publice de urgenţă deciziile legate de acest caz, se arată într-un comunicat al PSD.
Potrivit PSD, desecretizarea trebuie să lămurească următoarele trei aspecte: dacă imobilul urmează să-i fie repartizat preşedintelui Klaus Iohannis, după încetarea mandatului, conform Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, dacă nivelul cheltuielilor alocate pentru renovarea aşa-numitului „Palat al Împăratului” sunt în valoare totală de circa 7 milioane de euro, aşa cum s-a relatat în presă şi dacă deciziile privind repartizarea imobilului şi alocarea sumelor pentru renovare au fost aprobate de fostul prim-ministru Nicolae Ciucă.
Având în vedere că acesta candidează acum la funcţia de Preşedinte al României, cetăţenii au dreptul să ştie dacă domnia sa a agreat sau nu deciziile de mai sus, mai arată PSD.