Prima pagină » Știri politice » PSD îl mai lasă un pic pe Zgonea șef la Cameră

PSD îl mai lasă un pic pe Zgonea șef la Cameră

PSD îl mai lasă un pic pe Zgonea șef la Cameră
Secretarul general al PSD, deputatul Marian Neacșu, a declarat miercuri că obiectivul partidului nu va mai fi revocarea lui Valeriu Zgonea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, ci câștigarea alegerilor locale.

„Observând cu câtă obstinație se ține de scaun domnul Zgonea cred că o să luăm o decizie în forul politic al partidului, sunt absolut sigur că ne vom așeza mai mult pe campanie electorală. Luăm în calcul o astfel de variantă (de amânare -n.r.,) noi nu avem de gând să excedăm un scandal”, a declarat Marian Neacșu.

El a spus că subiectul revocării lui Valeriu Zgonea ar putea fi reluat după alegerile locale din 5 iunie.

„Eu nu cred că până atunci o să mai discutăm lucrul acesta în partid, pentrui că chiar nu ne interesează în mod deosebit acest lucru. E foarte puțin important pentru noi cine va conduce lucrările Camerei în continuare, în condițiile în care opinăm că cea mai mare a parlamentarilor se va ocupa de campania electorală și tot mai puțin de ceea ce se întâmplă aici”, a afirmat Neacșu.

El a negat că s-a mai discutat în urmă cu circa o lună despre revocarea lui Zgonea de la șefia Camerei Deputaților.

„Sunt niște contestatari ai dlui Zgonea care se ocupă sau se preocupau de schimbarea lui din funcție aproape de când a intrat în mandat. Au fost niște voci singulare. Au avut, probabil, unii dintre ei niște reproșuri cu caracter personal. Nu am încurajat niciodată o astfel de abordare față de președintele Camerei”, a adăugat secretarul general al PSD, adăugând că nici vremea acestora de a fi excluși „nu este foarte departe”.

Întrebat dacă Victor Ponta mai rămâne o opțiune pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților, secretarul general al partidului a spus că nu se poate discuta despre un succesor decât după ce există „succesiunea dezbătută”, dar în acest moment scaunul de șef al Camerei nu este liber.