PSD, la finalul CONSULTĂRILOR cu sindicatele și patronatele: nicio creștere de taxe în 2025, încurajarea muncii și reducerea poverii fiscale pe muncă

Publicat: 03 10. 2024, 14:14
Actualizat: 03 10. 2024, 15:02

Reprezentanții PSD s-au întâlnit cu sindicatele și patronatele în cadrul unei serii de consultări publice, iar concluziile discuțiilor vor fi luate în considerare în elaborarea programului de guvernare pe care social-democrații îl vor susține pentru viitoarea legislatură.

Concluzia comună a consultărilor dintre Partidul Social Democrat și reprezentanții patronatelor și sindicatelor este că România nu își permite creșteri de taxe în intervalul următor, iar soluțiile cele mai importante pentru susținerea economiei naționale trebuie să vizeze încurajarea muncii, creșterea productivității și reducerea poverii fiscale în special la nivelul salariaților cu venituri mici și medii, au transmis reprezentații formațiunii politice, joi, printr-un comunicat de presă.

Soluțiile de guvernare pentru dezvoltarea economică și echilibrarea bugetară pe termen mediu și lung trebuie să pună accentul pe stimularea investițiilor și a activităților economice din România, concomitent cu întărirea disciplinei fiscale și creșterea gradului de conformare din partea contribuabililor, au agreat participanții la consultări.

Sindicatele și patronatele vor trimite în perioada următoare propunerile scrise, care vor fi luate în considerare în elaborarea Programului de guvernare propus de PSD pentru legislatura 2025-2028. Aceste discuții încheie ciclul de consultări publice organizate de PSD în cadrul campaniei „Ce-ți dorești tu pentru România!”, care s-a desfășurat în ultimele săptămâni.

„PSD le mulțumește tuturor cetățenilor și partenerilor sociali pentru opiniile exprimate în cadrul acestei sesiuni consultative. Departamentele de specialitate ale PSD vor sintetiza propunerile primite, astfel încât  elementele comune să se regăsească într-o măsură cât mai mare în forma finală a Programului de guvernare care va fi prezentat de PSD în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale”, se arată în comunicatul transmis.

Sursa: Mediafax foto – Eduard Vînătoru – caracter ilustrativ

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu anunță FINANȚĂRI: 2 miliarde de lei pentru PNDL şi Anghel Saligny / 560 de milioane de lei, către CJ-uri şi consilii locale