Prima pagină » Știri politice » PSD organizează o ședință a BPN înainte de consultările de la Cotroceni. Ciolacu: „România nu intră într-o zonă de stabilitate cu un Guvern minoritar” | VIDEO

PSD organizează o ședință a BPN înainte de consultările de la Cotroceni. Ciolacu: „România nu intră într-o zonă de stabilitate cu un Guvern minoritar” | VIDEO

PSD organizează o ședință a BPN înainte de consultările de la Cotroceni. Ciolacu: „România nu intră într-o zonă de stabilitate cu un Guvern minoritar” | VIDEO

PSD organizează o ședință a Biroului Permanent Național înainte de consultările convocate de președintele Klaus Iohannis pentru desemnarea unui nou candidat pentru funcția de premier.

Ședința BPN al PSD ar urma să aibă loc la ora 09:30, în contextul în care social-democrații sunt așteptați de președintele Iohannis la consultări la ora 11:30, informează Agerpres.

Înainte de începutul ședinței, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a evitat să spună dacă partidul său va veni cu o propunere de prim-ministru.

„Criza politică ştim de cine a fost declanşată. Cred că preşedintele o să ne cheme la consultări. Eu am făcut astăzi un apel la responsabilitate şi vom vedea în ce direcţie duc aceste lucruri. Repet: criza sanitară – ar trebui să lăsăm specialiştii şi noi, oamenii politici, să dăm din ce în ce mai puţine declaraţii. (…) Noi spunem acest lucru de un an şi jumătate: oamenii politici să nu se mai bage peste specialişti, fiindcă lumea nu va mai înţelege nimic”, a declarat Ciolacu.

Întrebat dacă la consultările de la Cotroceni PSD va merge cu o propunere de premier, Marcel Ciolacu a evitat să dea un răspuns.

„În primul rând mergem, să fim invitaţi. Cum vom merge, vom decide la partid”, a mai spus el.

Ciolacu: PSD nu crede că un Guvern minoritar este o soluție

Totodată, Marcel Ciolacu a mai declarat că România are nevoie e stabilitate, iar un Guvern minoritar nu ar oferi stabiltate în aceste momente. Cu toate acestea, el nu a spus clar că PSD ar respinge categoric o propunere de Guvern minoritar.

„Îmi mențin părerea că România  nu intră într-o zonă de stabilitate cu un Guvern minoritar, mai ales cu ce avem de-a face în acest moment. Știți că într-o zi, în România au fost mai multe decese decât în toată Uniunea Europeană. Vom ieși cu o declarație clară (referitoare la susținerea unui Guvern minoritar, n. red.) după BPN și după consultări”, a declarat miercuri, înaintea ședinței Biroului Permanent Național, Marcel Ciolacu.

Tot miercuri, Marcel Ciolacu a evitat să comenteze informațiile potrivit cărora actualul ministru demis al Apărării, Nicolae Ciucă, ar urma să fie propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru.

La ora 10:00, liberalii au programată o şedinţă de Birou Politic Naţional (BPN) în care vor oficializa mandatul cu care vor merge la consultările de la Cotroceni de la ora 11:00.

Consultări cu partidele și formațiunile politice parlamentare

Consultările cu partidele și formațiunile politice parlamentare durează, în mare, mai puțin decât lunea trecută:

11:00 – Consultări cu Partidul Național Liberal (PNL)

11:30 – Consultări cu Partidul Social Democrat (PSD)

12:00 – Consultări cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR)

12:30 – Consultări cu Uniunea Salvați România (USR)

13:00 – Consultări cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

13:30 – Consultări cu Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale

Nicolae Ciucă a preluat, în decembrie, mandatul de prim-ministru interimar după demisia lui Ludovic Orban.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor