Prima pagină » Știri politice » PSD, PNL și UDMR și-au împărțit prefecții din teritoriu. La conducerea Vămilor a ajuns propunerea social-democraților

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit prefecții din teritoriu. La conducerea Vămilor a ajuns propunerea social-democraților

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit prefecții din teritoriu. La conducerea Vămilor a ajuns propunerea social-democraților
Premierul Nicolae Ciucă / Sursa foto: Guvernul României

Liderii PSD, PNL și UDMR și-au împărțit, luni, în ședința coaliției de guvernare, posturile de prefecți. Astfel, PSD va avea 20 de prefecți, PNL – 18, iar UDMR, patru. În plus, partidele de guvernare își împart și alte poziții-cheie în instituții ale statului, printre care șefia ANAF, care revine PNL, și a Autorității Vamale Române, atribuită PSD.

 Discuțiile din ședința coaliției în care s-au împărțit prefecții a fost una tensionată, existând contre pe mai multe județe, au declarat surse politice pentru Digi24.ro. PNL și UDMR și-au disputat reprezentatul Guvernului în județul Cluj. UDMR a vrut să își păstreze prefectul, însă acesta i-a revenit PNL. PSD a renunțat la un prefect, față de varianta inițială a discuțiilor, și va avea 20, dintre care și prefectul Capitalei.

Împărțirea prefecților pe județe

Potrivit Digi24, funcțiile de prefecții revin:

  • PSD în: Bacău, Bistrița Năsăud, Brăila, Caraș, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, București.
  • PNL în: Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călăași, Cluj, Constanța, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui.
  • UDMR: Covasna, Harghita, Sălaj și Arad.

Bogdan Lari Mihei revine la șefia Vămilor

În plus, în conformitate cu algoritmul coaliției, premierul Nicolae Ciucă l-a numit, luni, la propunerea ministrului Finanțelor, social-democratul Adrian Câciu, pe Bogdan Lari Mihei la șefia Autorității Vamale Române. Acest a mai coordonat Direcţia Generală a Vămilor, când se afla în subordinea ANAF, în perioada aprilie 2018 – februarie 2019, respectiv în perioada Liviu Dragnea. Bogdan Lari Mihei a fost numit în mandatul lui Ionuț Mișa în funcția de vicepreședinte ANAF și a fost schimbat din funcție de Viorica Dăncilă, în 2019.

În ceea ce privește studiile, Bogdan Lari Mihei (48 de ani) a absolvit Facultatea de Construcții Civile, Agricole și Industriale din cadrul Universității Tehnice de Construcții București (între 1991 -1998 conform CV-ului de pe site-ul ANAF), dar și o diplomă de la Universitatea Biotera – Facultatea de Drept / Universitatea Transilvania Brașov.

Noua instituție a fost înființată după ce Parlamentul a adoptat o lege inițiată de fostul ministru al Finanțelor Eugen Teodorovici, în octombrie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Surse: Percheziții la casa în care a trăit Rodica Stănoiu
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Accident produs la nici două ore de la deschiderea Autostrăzii Moldovei: două persoane rănite
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?