Prima pagină » Știri politice » PSD propune introducerea UNINOMINALULUI PUR

PSD propune introducerea UNINOMINALULUI PUR

PSD propune introducerea UNINOMINALULUI PUR

Conducerea PSD a decis ca social-democrații să susțină votul uninominal pur pentru alegeri, în detrimentul votului pe liste. Astfel candidatul care se va clasa pe primul loc va câștiga mandatul pentru care a concurat, chiar dacă nu a obținut 50% plus unu din voturi.
Sistemul fusese prevăzut și în legea Ponta – Antonescu care a fost depus în Parlament când USL se afla în opoziție, dar în cele din urmă legea a fost declarată neconstituțională de CCR.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a precizat că aceasta este soluția agreată în PSD și că respingerea legii la CCR a fost cauzată de faptul că mai erau mai puțin de șase luni până la alegeri.

„Au fost discuții pro și contra, iar votul a fost în unanimitate. Până la urmă e o lege pe care am susținut-o, ne-am bătut anul trecut și, dincolo de argumentele pro și contra, credem că e cea mai bună soluție pentru viitor”, a declarat Ivan.

Poziția PSD vine în contradicție cu ultimele declarații ale liderilor USL, dar și cu ale premierului Victor Ponta, care afirma că își dorește un sistem proporțional la alegerile viitoare, sistemul uninominal pur, urmând să fie menținut doar pentru alegerea senatorilor.

Crin Antonescu a subliniat în mai multe rânduri că nu se poate continua cu actualul sustem electoral și că PNL va susține sistemul proporțional, adică cel pe liste.

Dacă sistemul propus de PSD se aplica la alegerile parlamentare din 2012, USL ar fi obținut aproximativ 99% din mandatele din Parlament, deoarece candidații PDL și UDMR s-au clasat pe primul loc în aproximativ 15 colegii.
Subiectul sistemului electoral urmează să fie negociat în cadrul USL, ținând cont că pozițiile PNL și cele ale PSD sunt divergente.